Își trosnește articulațiile. Cum îl dezobișnuiești?

Deși mulți trosnitori de articulații afirmă că ei se simt bine, se relaxează atunci când își trosnesc oasele, acest obicei este enervant pentru ceilalți (și, de ce să nu recunoaștem, un semn de proastă-creștere). Și, spre deosebire de alte astfel de ticuri, acesta este deprins mai ales prin imitație – de la un frate mai mare, de la părinți, prieteni etc.

De obicei, acest tic se deprinde prin imitație, din curiozitate – hai să în cerc și eu să văd cum este. Nu reușește din prima, dar succesul recompesează și în curajează trosnitorul să repete gestul, că continue. Indiferent cum reacționează anturajul (prin uimire – ia uite ce poți să faci, dar cum faci asta?, sau prin bombăneală – nu mai face așa, mă enervezi etc.), toate acestea sunt întăriri ale comportamentului de trosnire, mai ales dacă un așa comportament nu mai e nou, proaspăt, ci deja s-a consolidat. Pentru mulți, trosnirea articulațiilor este un mod de a-și diminua anxietatea, pentru alții – de a atrage atenția, iar alții o fac din plictiseală.

Cum putem elimina acest obicei?

• Pentru a-l ajuta pe junior să scape de acest obicei neplăcut, mai întâi vom urmări ce articulații trosnește el, când și unde o face (în public sau când este singur), când anume, în timpul cărui tip de activitate tinde să o facă mai des (când e plictisit, preocupat, anxios, stresat sau atunci când se relaxează).
• Pasul următor ar fi să îl facem conștient de acest obicei, punându-l să se vadă în oglindă făcând acest lucru și să descrie ce face pas cu pas, etapă cu etapă. Eventual, înregistrați-l, vizionați filmarea și comentați împreună ce se vede, cum i se pare ce vede.
• Puneți copilul să spună când trosnește articulațiile sau când îi vine să le trosnească și să traseze liniuțe când știe că a făcut așa, și să scrie el sau voi unde a făcut așa (unde se afla și ce făcea) – această etapă e ulterioară monitorizării părinților, e auto-monitorizare.
• Stabiliți împreună modalități de a amâna sau a înlocui trosnitul cu alte activități de relaxare, concentrare pe mâini sau pe respirație, eventual pe menținerea mâinilor într-o poziție de relaxare, pe genunchi, până trece dorința de a le trosni. Dacă obiceiul apare în perioadele de relaxare, poate înlocui trosnirea cu strângerea în mână a unor mingi de relaxare sau o jucărie de cauciuc.
• Nu uitați să recompensați copilul de fiecare dată când reușește să se controleze.

De cele mai multe ori, tratamentul ticurilor are nevoie, în majoritatea cazurilor, de supravegherea, consilierea, monitorizarea de către un specialist – psiholog sau psihiatru.