Deși dopul de ceară apare, de regulă, la copiii cu vârste mai mari, și bebelușii pot fi afectați de o astfel de problemă. Dacă bebelușul are dop de ceară în ureche, este important să fie observat repede, pentru că, în cazul în care îi este afectat auzul, dezvoltarea limbajului va întârzia. Este mai probabil ca
Bronșiolita este o infecție virală pe care bebelușii o pot contracta în perioada septembrie-aprilie; este o boală comună, care afectează până la 90% dintre copiii cu vârsta până în doi ani. Odată ce copilul tău și-a format imunitatea față de virusul sincițial respirator, VSR, sunt șanse extrem de mici ca el să mai facă bronșiolită.
Până nu demult, România se lăuda a fi printre statele europene cu cel mai mic număr de copii care suferă de diabet zaharat, însă această boală a devenit în ultimii ani o problemă și la noi în țară. De regulă, acest diabet este de Tip I insulinodependent și presupune o atenție deosebită pe care părinții
Refluxul vezicoureteral (RVU) este provocat de o anomalie în dezvoltarea tractului urinar. De obicei, ureterele (tuburile care duc urina de la rinichi la vezică) intră în vezică într-un anumit unghi. Această poziție acționează ca o valvă, împiedicând întoarcerea (refluxul) urinei în uretere. În refluxul vezicoureteral, acest unghi lipsește și ureterele intră drept în vezică.
Poate fi extrem de alarmant să auzi că micuţul tău are respiraţie şuierătoare, dar şuieratul este, de fapt, un lucru extrem de obişnuit pentru sugari. Te-ai putea gândi că bebeluşul tău este astmatic. Vestea bună este că, de regulă, bebeluşii nu mai şuieră în momentul în care se fac mai mari şi plămânii lor sunt
Scaunele bebeluşului pot fi extrem de diferite şi, în general, nu ai de ce să te îngrijorezi. Însă dacă observi ceva cu adevărat neobişnuit, ar trebui să contactezi imediat medicul pediatru. Iată ce să ai în vedere şi când ar trebui să te îngrijorezi: Scaun alb Întotdeauna trebuie să mergi la medic
Stiai ca unghiutele copilului iti pot da informatii despre starea lor de sanatate? Ele prezinta anumite caracteristici specifice, in anumite cazuri – diferite de cele ale adultilor.
Circa 10% dintre copii sforăie. În cazul unora dintre aceștia, respirația normală e perturbată în timpul somnului și se oprește pentru perioade scurte (apnee). Apneea obstructivă e cea mai comună formă de apnee în somn. În majoritatea cazurilor, aceasta apare din cauza unor amigdale și polipi (vegetații adenoide) măriți, care limitează fluxul de aer în
Oreionul (sau parotidită epidemică) este în general o boală uşoară în timpul căreia copiii pot să nu aibă deloc simptome sau pot prezenta febră circa trei zile şi o inflamaţie caracteristică a glandelor parotide poziţionate în faţa urechilor. Uneori se produc complicaţii; după oreion pot apărea probleme de auz, de obicei la o singură ureche
Varicela este o boală frecvent intâlnită, cunoscută şi sub numele de vărsat de vânt, provocată de virusul varicelo-zosterian, care se răspândeşte în corp şi produce o erupţie cutanată specifică. Varicela este mai frecventă la copiii cu vârste între 2 şi 14 ani, iarna şi la începutul primăverii. Simptome Petele roşii, care se transformă
Îţi cunoşti copilul mai bine decât oricine. Prin urmare, dacă eşti îngrijorată, acesta este un motiv suficient să ceri sfatul medicului pediatru. Pune-ţi următoarele întrebări în legătură cu bebeluşul: Arată şi se comportă ca de obicei? Îţi zâmbeşte? Reacţionează atunci când îi vorbeşti sau când îl atingi? Toate acestea sunt indicii ale stării lui de
Impetigo este o boală de piele des întâlnită, fiind provocată de o infecţie bacteriană. Apare mai ales în prima copilărie, de obicei pe zone ale pielii deja afectate, de exemplu de eczemă, înţepături de insecte, varicelă, arsuri, tăieturi etc. Copiii pot dezvolta impetigo şi după gripă sau alergii care irită pielea de la baza nasului.
În această boala des întâlnită, o infecţie virală afectează laringele şi traheea. Ea poate fi provocată de mai multe virusuri şi apare mai ales toamna. Crupul afectează copiii cu vârste între şase luni şi şase ani, dar cei mai vulnerabili sunt cei de unu, doi ani. Simptome Crupul debutează adesea cu febră
Oxiuriaza este frecventă în copilărie, mai ales la preşcolari. Aceşti oxiuri (viermi paraziţi) trăiesc în intestin şi în timpul nopţii femelele coboară la capătul lui şi îşi depun ouăle în zona din jurul anusului. Atunci când copilul se scarpină, ouăle ajung sub unghii şi sunt transmise altora şi înghiţite, iar ciclul reîncepe. Viermii intestinali se pot
Cu toţii am auzit despre păduchi, acești paraziți care cauzează pediculoză şi care apar frecvent în copilărie, atunci când contactul apropiat din grădinițe și școli favorizează transmiterea lor de la un copil la altul. Păduchii au forma unor seminţe de susan, dar cu şase picioare şi de culoare gri spre alb (la persoanele brunete, pot
Copilul tau face frecvent amigdalita si te gandesti ca cea mai buna solutie ar fi indepartarea amigdalelor. Chiar asa sa fie? Oare nu au si aceste organe un rol al lor, bine determinat?
Primii ani de scoala inseamna pentru un copil si un posibil debut al unor boli ce afecteaza coloana vertebrala, deformand-o.
Pana la varsta de 17-18 ani, ochii unui copil cresc incontinuu, dar cele mai mari schimbari se petrec in primii doi ani, cand ochiul atinge 80% din dimensiunea lui finala. Tot atunci se pot depista si defectele de vedere legate, cel mai frecvent, de miopie, astigmatism, hipermetropie, strabism si ambliopie.
Inflamația conjunctivei (membrană cu rol de protecție care acoperă albul ochiului și suprafața internă a pleoapelor) este frecventă, mai ales în primele două săptămâni de viață. Conjunctivita poate avea mai mult cauze, printre care infecțiile bacteriene. Totuși, ea se vindecă adesea fără tratament medicamentos. Simptome Conjunctivita se manifestă adesea prin înroșirea conjunctivei, care poate
O afectiune si o interventie chirurgicala de care a auzit toata lumea, apendicita poate fi o adevarata provocare pentru medic.