Strabismul – este situatia in care axele globilor oculari nu sunt paralele intre ele, astfel incat ochisorii (unul sau ambii) sunt deviati fie spre nas (strabism convergent), fie spre ureche (strabism divergent).
Uneori, oftalmologul poate prescrie ochelari de vedere care sa ajute si la „indreptarea ochilor. Alteori, cand copilul nu are defect de ochelari, se pot folosi pentru tratamentul strabismului niste ochelari speciali, fara dioptrii (cu prisme).
Tratamentul strabismului este foarte complex si, de aceea, el trebuie facut numai sub indrumarea unui oftalmolog cu experienta.
„Contrar parerii generale a parintilor, nici un copil nu este prea mic pentru a purta ochelari. Teoretic, orice copil care merge in picioare poate purta si ochelari. Ba mai mult, in strainatate exista si ochelari pentru sugari!
La copiii foarte mici (sub un an), determinarea exacta viciilor de refractie este destul de dificila (dar nu imposibila), masuratorile fiind aproximative si ca atare, trebuie repetate periodic. Insa un oftalmolog cu experienta pediatrica poate determina orientativ un eventual viciu de refractie si poate prescrie corectia optica necesara chiar si la aceasta varsta.
Dupa doi-trei anisori, cand copilul este mai marisor si colaboreaza mai bine, masuratorile sunt mult mai exacte. Trebuie subliniat faptul ca masurarea viciilor de refractie la copii se face numai cu picaturi speciale, care au rolul de a paraliza temporar muschii acomodatiei.
Fara picaturi, masuratorile nu au nici o valoare, deoarece indica valori false ale dioptriilor (intrucat copiii au o capacitate foarte mare de acomodare), ne spune dr. Doina Dinu, medic primar oftalmolog.
O sa poarte ochelari toata viata?
Depinde de defectul pe care il are. Daca ochelarii sunt de vedere, atunci trebuie sa-i poarte permanent pentru a vedea clar.
De obicei insa, dioptriile nu raman aceleasi, ci se modifica o data cu cresterea organismului si implicit, a ochiului. Cat despre ochelarii pentru strabism, este dificil de spus daca acestia vor fi permanenti sau nu.
Acest lucru este hotarat de catre medicul oftalmolog, in functie de tratamentul urmat si de evolutia in timp a strabismului. La defecte de vedere cu dioptrii mari, sau pentru cei care nu vor sa poarte ochelari, exista alternativa lentilelor de contact.
Acestea sunt de mai multe tipuri, au reguli stricte de utilizare si intretinere (care daca nu sunt respectate pot determina complicatii destul de severe) si trebuie prescrise numai de catre un medic oftalmolog.
Responsabilitatea este mult mai mare in cazul folosirii lentilelor de contact decat in cazul ochelarilor, si de aceea sunt permise numai copiilor peste 15 ani.
Exista si o varianta chirurgicala pentru a scapa de ochelari sau a micsora defectul de dioptrii si anume chirurgia refractiva (se face doar la varsta de peste 20 de ani si numai daca dioptria s-a stabilizat – nu mai creste).
Insa aceasta are indicatii stricte si prezinta riscuri destul de mari, de aceea, trebuie facuta numai de un oftalmolog cu experienta.
Cum il convingi sa poarte ochelari?
Copilul tau nu vrea sa poarte ochelari. Cum il convingi ca asa trebuie si ca nu va fi tachinat de ceilalti copii de varsta lui cu apelative de genul: „Aragaz cu patru ochi sau „Biciclist?
Aici este foarte importanta atitudinea parintilor – ei trebuie sa inteleaga ca ochelarii sunt un tratament care ii asigura o vedere buna. In familiile in care unul dintre parinti este purtator de ochelari, in general, copilul accepta mult mai usor sa poarte si el ochelarii, puterea exemplului fiind foarte importanta.
Ochelarii de vedere sunt usor acceptati cand micutul se convinge ca vede mai bine cu ei decat fara. Pentru asta, da-i ochelarii cand coloreaza, sau are alte activitati care necesita o vedere buna.
La inceput ai grija sa alegi un moment in care este odihnit si in toane bune. Iar daca e ascultator si-i poarta, ofera-i mici recompense. Si pentru ca traim in „epoca lui Harry Potter, profita din plin si aminteste-i ca si eroul lui preferat poarta ochelari. Iar daca asta este singura solutie – alege-i o rama ca a lui Harry Potter.
Daca incearca sa-i dea jos, pune-i la loc cu blandete, dar si cu fermitate in acelasi timp. Fii tare pe pozitie si nu ceda presiunilor lui!
Un ochelarist celebru: Harry Potter
Atentie parinti! Viciile de refractie (defectele de dioptrii) au transmitere genetica. De aceea, parintii care poarta ochelari (pentru unul dintre defectele de mai sus) trebuie sa stie ca exista o mare probabilitate ca micutul lor sa aiba acelasi defect (sa-i mosteneasca). Pentru a fi siguri insa, trebuie sa-l duca la medicul oftalmolog.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3