E vara, e cald, iar micutii nostri devin mai mofturosi la mancare in astfel de perioade. Este cazul sa luam anumite masuri pentru alimentatia lor?
Vara este foarte normal ca cei mici sa simta (ca si noi, de altminteri), o pofta mai redusa de mancare sau nevoia unor feluri mai usoare decat de obicei.
E drept ca putem renunta de tot la unele alimente sau la felurile gatite pe aragaz ore intregi, insa am face bine sa ne asiguram ca micutul nostru are parte, in continuare, de toti nutrientii necesari cresterii si dezvoltarii sale.
Dupa cum stii, cele mai periculoase in aceasta perioada sunt carnea si preparatele din carne. Nu mai este nici un secret ca orice magazin scoate spre vanzare carne care a fost cel putin o data congelata (chiar si unele macelarii au acest obicei) si, prin urmare, ceea ce cumperi ca sa prepari este un produs care si-a inceput deja procesul de descompunere.
Stand in frigiderele galantarelor (unde se mentine, in genere, o temperatura de 4-8ºC), aceasta carne continua sa se altereze si devine, dupa cateva ore, un produs extrem de toxic pentru stomacurile sensibile ale copiilor.
Dar, dupa cum poate stii deja, carnea este un aliment esential in hrana celor mici. Copiii au nevoi crescute de proteine animale, care le asigura o buna dezvoltare a creierului, a sistemului muscular si nervos.
Asadar, atunci cand nu esti sigura de provenienta carnii cumparate, ai grija sa inlocuiesti cele 40 g carne recomandate zilnic cu doua cani cu lapte, pe care sa i le oferi celui mic la micul dejun si la cina.
Laptele este bogat nu doar in proteine, ci si in calciu, care va fi fixat mult mai usor in organism gratie anotimpului – vara, soarele „il vede” mai des pe copil, aducandu-i un aport de vitamina D2, atat de necesara.
Insa nu te limita la lapte: nu contine suficient triptofan si listidina (doi aminoacizi considerati la fel de necesari in crestere), pe care ii poti gasi insa in oua si carne de peste. Profita de excursiile la tara, unde esti sigura ca gasesti oua proaspete, sau de cele pe litoral, unde pestele are mai mari sanse de a fi gatit proaspat.
Nu uita sa verifici totusi provenienta alimentelor si felul in care au fost depozitate. Pe de alta parte, vara iti ofera ocazia de a-i asigura copilului tau vitamine naturale, fructele si legumele de sezon.
Avantajul de necontestat al fructelor si legumelor proaspete e ca le poti oferi copilului ca alternativa la dulciurile pline de zahar, de coloranti si amelioratori de gust din comert.
Din fericire, ciresele, fructele de padure, caisele, piersicile, pepenii, merele, perele sunt foarte placute la gust. Pentru un desert savuros, combina bucatele de fructe cu un iaurt mai putin acru.
Cand vine vorba de cereale, ai mari sanse sa ii tentezi pe micuti cu porumb fiert (dar sa nu le oferi si sucuri sau fructe odata cu acesta, consecintele pentru stomacelul lor nu sunt prea placute!).
Din pacate, legumele sunt destul de „detestate” de cei mici. Insa rosiile, cu gustul lor dulceag, ori vinetele si dovleceii se combina perfect cu pastele, indragite de juniori, si le ofera mare parte din nutrientii necesari dezvoltarii armonioase.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2