Paula, 36 de ani, adoră să fie sclava somnului. „Îmi place enorm această toropeală care precedă siesta. Percep razele soarelui prin fereastră, iau o pătură și atunci îmi simt corpul absorbit de căldură.
Îl ascult, mă las în voia lui. Câteodată, petrec acest timp mai ales pregătindu-mă să adorm. Însă ceea ce îmi place mai mult să vad, este timpul pierdut care se scurge.
Încă de la sfârșitul anului 1990, psihologul Bill Anthony, director al Centrului de Reabilitare Psihiatrică de la Universitatea Harvard, studiază beneficiiile acestei ruperi de cotidian, metodă foarte eficienta împotriva stresului.
Ea ar favoriza memoria și, prin odihnirea creierului, ar permite asimilarea de date noi. Alte studii susțin că, grație celor 20 de minute de repaus, performanțele intelectuale ar crește cu 20%!
Iar apărătorii ei fervenți subliniază că eliberează creativitatea, având în vedere lista geniilor care au adoptat-o: Isaac Newton, Arhimede, Victor Hugo, André Gide…
În ce măsură? Este un mister total! În ochii oamenilor de știință, mecanismele sale rămân încă puțin cunoscute.
Siesta (din latinescul sexta sau a șasea oră din zi) desemnează un timp de odihnă luat după masa de prânz. În opinia lui Michel Tiberge, neurolog la Centrul Somnului din Toulouse, „ființa umană este genetic programată să aibă tendința de a dormi între orele 14 și 15.
La aceasta oră-cheie, atenția scade, pleoapele clipesc mai des, capul se clatină. Pe unii îi va durea nasul, alții nu își vor mai aminti ceea ce tocmai au citit, dar aceasta mică slăbiciune, chiar dacă nu o percepem în mod conștient, este inevitabilă.
„Acest moment corespunde, de altfel, cu cel în care se întâmplă accidente rutiere, atenționează Anne Marie Malabre, biolog. Dar, dacă aceasta stare depinde de ceasul nostru cicardian (24 de ore), ea nu este legată de niciun fenomen fiziologic precum cele pe care le înregistrăm înainte de a adormi seara, ca, de exemplu, scăderea temperaturii corporale. Chiar dacă o masă prea bogată, un efort fizic și efectul căldurii destabilizează organismul și pot accentua această scădere bruscă.
„Medicii susțin că aceasta hipovigilență ar fi o relicvă a somnului polifazic al bebelușului, explică Anne Marie Malabre. Într-adevar, bebelușul doarme în etape, atât ziua, cât și noaptea. Pe parcursul lunilor, fazele somnului de zi se diminuează, dar cea de la începutul după-amiezii (siesta!) este ultima care dispare, între vârsta de patru și șase ani.
A lupta împotriva somnolenței cu ajutorul cafelei? Asta înseamnă a acționa împotriva naturii, creierul va reitera semnalul mai târziu. „Ființa umană posedă «uși de somn» de la unul la două minute, o dată la o oră jumătate, două. Este un ritm arhaic care se duce până la originile noastre ca specie, subliniaza Michel Tiberge.
Într-adevăr, pentru a nu se expune pradătorilor, omul preistoric dormea puțin, dar des. Mai aproape de timpurile noastre, Leonardo Da Vinci practica în maniera sa proprie somnul polifazic: un sfert de oră o dată la două ore – cum fac astazi navigatorii în curse solitare.
Citește continuarea pe psychologies.ro
foto Shutterstock