Imediat dupa implinirea varstei de un an, cand cei mai multi dintre copii incep sa mearga, iar universul lor capata alte limite, ei devin mai dependenti de parinti, dar, paradoxal, au nevoie de mai multă siguranță. Dacă se indeparteaza prea mult de parinti, se vor intoarce repede cand nu-i vor mai simti prin preajma.
La doi ani, atasamentul si senzatia de siguranta in preajma parintilor sunt atat de puternice, incat, daca raman mai multa vreme singuri sau in prezenta unui strain, copiii intra in panica.
Situatia este resimtita de-a dreptul dramatic de copiii ai caror mame au stat o perioada mai indelungata in concediu de maternitate sau care nu merg la birou. Legatura dintre mama si fiu/fiica, si asa speciala, poate deveni usor una de dependenta.
Copilul mic nu are inca un alt univers in afara mamei (si uneori se exprima chiar in acest mod: „Mami, tu esti lumea mea, „esti soarele meu), si atunci cand mama dispare, toata lumea lui se prabuseste.
De obicei, copilul nu pare afectat in timpul zilei, cand mama este plecata, dar cand vine, se lipeste de ea ca un timbru si refuza categoric sa lase pe altcineva sa se apropie de el. Cu adevarat de cosmar devine momentul in care trebuie sa mearga la culcare.
Copiii care spun frecvent „vreau la mama refuza cu inversunare sa fie pusi in pat, plang disperati ore in sir (nu stiu care e recordul altora, dar fiica mea a pus frecvent nervii nostri si ai vecinilor la incercare, plangand mult dupa miezul noptii, ocazie cu care le cer scuze, inca o data, tuturor!).
La cea mai mica miscare dinspre usa, copilul, care parea cufundat intr-un somn profund, va sari instantaneu in picioare si va relua repriza de plans, plin de repros.
foto Shutterstock