Vise ciudate in timpul sarcinii – semnificatii

Visele sunt ca niste oglinzi care reflecta starea ta emotionala.

Si din moment ce in timpul sarcinii esti supusa multor transformari fizice si psihice, nu este de mirare ca visele tale sunt mai nebunesti decat de obicei.

Se pare ca nivelul crescut de progesteron ar putea fi un factor al acestor suisuri si coborasuri emotionale.

Nu trebuie sa te alarmezi, visele au la baza anxietati si grija subconstientului tau ca totul sa decurga normal.

 

 

 

Iata cateva dintre cele mai frecvente vise pe care ai putea si tu sa le ai si ce pot transmite ele:

Alaptezi animale – un astfel de vis poate reflecta temerile tale legate de responsabilitatile pe care le vei avea dupa nastere, de grija si dragostea pe care va trebui sa le oferi micutului. Si cum nu ti-ai format o imagine clara despre cum va arata el, mintea il asociaza cu animalute de casa sau altele familiare.

Persoanele cunoscute devin in vis personaje din desene animate – interpretarea ar fi legata de pregatirea ta de a deveni mama, de faptul ca ai tendinta de vedea totul intr-un mod copilaresc, inocent, asemeni copiilor.

Scoti bebelusul din burtica si il bagi la loc – posibil sa simbolizeze nelinistea pe care o ai referitoare la cat de corect se dezvolta bebelusul (de exemplu, ca toate organele sunt la locul lor), si dupa ce te-ai convins ca totul e in regula, il introduci la loc in burtica. Sau poate subconstientul tau iti spune ca si-ar dori sa ia o pauza de sarcina si sa scape de anumite neplaceri fizice, cum ar fi cea a greturilor matinale.

Esti o cladire – se pare ca te transpui tu insati intr-o imagine a unei cladiri care poate fi cu atat mai mare si mai impunatoare cu cat sarcina este mai avansata. Constientizezi faptul ca formele tale se schimba pe zi ce trece.

Esti prinsa intr-un dezastru natural (cutremur, tsunami, inundatie etc.) – o astfel de calamitate iti poate schimba viata. Inseamna ca subconstientul tau se teme de shimbarile radicale survenite odata cu aparita copilului, ca obiceiurile si stilul de viata vor fi diferite, si asta te sperie.

Nasti un extraterestru – poate avea legatura cu faptul ca la ecografiile de inceput ale sarcinii, bebe nu se desluseste foarte clar, seamana chiar cu un mic extraterestru, si se pare ca te atentioneaza ca ideea de fi mama nu este tocmai una relaxanta pentru tine.

Ai in pantece multa mancare, nu un copil – ori iti doresti sa se nasca bebelusul cat mai repede, ca sa scapi de disconfortul abdominal, ori regasesti in acel festin alimente la care ai poftit pe parcursul sarcinii.

Copilul tau este un mic obiect pe care il pierzi frecvent – revine ideea ca trebuie sa ai grija de o noua fiinta si te temi de aceasta responsabilitate, sau poate de o eventuala pierdere a sarcinii.

Copilul nascut de tine e deja mare – se pare ca perioada celor noua luni este una destul de lunga si nerabdarea pe care o ai de a-ti cunoaste copilul este din ce in ce mai mare.

 

 



URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Psihologie
Buton