Posibilitatea de a avea copii scade cu 3-5% dupa varsta de 30 de ani si intr-un ritm mai mare dupa varsta de 40 de ani. De asemenea, odata cu inaintarea in varsta, creste si riscul pierderii de sarcina.
Femeile se nasc cu un anumit numar limitat de ovule, pe care le elibereaza apoi unul cate unul (ocazional cate doua), in timpul ovulatiei.
Odata cu inaintarea in varsta, creste si riscul ca ovulele sa dezvolte o anomalie cromozomiala. Un astfel de ovul fertilizat duce in cele mai multe cazuri la pierdere de sarcina.
La femeile cu varsta intre 20 si 30 de ani, riscul de a pierde o sarcina este de 12-15%, in timp ce la cele de 40 de ani, riscul este de 50%.
Odata cu inaintarea in varsta apar si probleme de fertilitate sau chiar infertilitate, unele femei fiind nevoite sa recurga la tratamente indelungate inainte de a putea concepe.
De asemenea, femeile care raman insarcinate mai tarziu prezinta un risc mai mare de a dezvolta suferinte cardiovasculare, unele dintre ele cu risc letal.
Sarcina determina aparitia unor modificari ale parametrilor de functionare a inimii si vaselor: volumul total de sange creste cu aproape jumatate, fapt ce suprasolicita suplimentar inima.
Daca mama are o anumita varsta (riscul cel mai mare il prezinta cele care au depasit 40 de ani), vasele ei de sange nu mai au aceeasi elasticitate si rezerva de efort a inimii scade.
Acest lucru a fost semnalat de un grup de cercetatori americani, care au inclus in cercetarile lor 12 milioane de sarcini. Ei au observat ca riscul de infarct este de 6 la 100.000 de femei gravide, 5 % dintre aceste accidente fiind letale.
Femeile cu varste de peste 40 de ani prezinta un risc de 30 de ori mai mare de a dezvolta un infarct miocardic pe parcursul sarcinii, comparativ cu cele care au in jur de 20 de ani. Mamele de peste 30 de ani prezinta, si ele, un risc crescut de circa 7 ori.
Riscurile pentru fat:
Text: Dana Puscoci, Foto: Dreamstime.