Există timp pentru tot, mai puțin pentru propria persoană. Din ce în ce mai multe femei se plâng de această problemă. Mănâncă atunci când pot, nu când trebuie. Dorm – potrivit statisticilor – din ce în ce mai puțin, când au terminat treaba, nu când își doresc. Iar „a se ocupa de sine se limitează la strictul necesar.Un weekend de răsfăț, doar pentru tine, nu e chiar un lux, de fapt, ci mai degrabă o necesitate.
Doua zile cu tine, la tine. Fata in fata cu nevoile si dorintele tale. Iar daca aceste 48 de ore sunt chiar imposibil de obtinut, putem folosi niste „paranteze.
De exemplu, o seara sau o duminica dupa-amiaza. Sa uitam de ceasuri si de functionalitatea lor. Timpul nu mai exista. Caci tot ceea ce tine de cotidian ne face sa pierdem propriul ritm interior. Ne supunem orelor de munca, timing-ului, obligatiilor de acasa etc. Singurul ceas pe care ar trebui sa-l respectam este al nostru.
Sa mancam atunci cand ne este foame, sa dormim atunci cand ne este somn. Este minunat sa reintram in contact cu senzatiile pe care nu le-am mai avut demult. Si foarte instructiv!
Redescoperim nevoile uitate ale organismului nostru, ne amintim de ele pentru a ne „amenaja mai bine orarele impuse si pentru a ne modifica un pic obiceiurile. Prin aceasta oprire, corpul isi va regasi intr-un fel inocenta autentica.
Corpul reinvata sa elimine. Cand ne odihnim, diureza este mai abundenta, de aceea trebuie sa bem multe lichide. Apa, ceai verde, suc de rosii, suc de fructe proaspete.
Iar operatiunea de „dezumflare este cu atat mai eficace, cu cat usuram munca digestiva. Stomacul se calmeaza si nu este zorit sau aglomerat. Senzatiile de foame si de satietate apar de la sine.
Timp de cateva ore, putem sa avem parte si de un festin gastronomic, desigur, sanatos. Aminteste-ti de cele mai (ne)vinovate placeri: gustarea de dupa-amiaza, ceaiul parfumat, prajiturile delicioase. Ceva lejer, dar mai ales ceva afectuos.
Si pielea oboseste, nu numai noi. Stresata, molesita, aceasta are nevoie sa fie curatata cu tandrete si „pansata. Poti incepe cu exfolierea fetei si a corpului pentru a indeparta celulele moarte, a activa circulatia superficiala si a permite o mai buna patrundere a produselor active care sunt aplicate pe urma.
Pune-ti in palma putin gel sau crema pentru peeling. Freaca-ti palmele, apoi aplic-o ca pe o crema de ingrijire, pe toata fata, in afara conturului ochilor. Nu uita de pielea din jurul buzelor, de gat si decolteu.
Apasa putin cu palma pentru a o fixa si maseaza-te cu gesturi ample. Nu iti recomandam miscarile mici si circulare, prea apasate si agresive. Clateste-te cu apa calduta si sterge-te.
Pentru corp, principiul este cam acelasi, doar frecarea e mai generoasa. Poti pune gel de dus in produsul de gomaj. Va spala si exfolia, in acelasi timp.
De asemenea, daca pielea ta suporta, poti incerca si lufa. Bineinteles, ultima clatire se face cu apa rece!
Dupa gomaj, maseaza-ti trupul cu un lapte de corp mai gras si aplica-ti o masca hidratanta pe fata. Cum in momentul acesta si in Romania se gasesc branduri bio, poti incerca aceasta abordare.
Din lipsa de timp, extremitatile sunt intotdeauna neglijate. Fara prea mult efort, iata cum poti avea maini fine ca matasea: seara, inainte de culcare, da-te cu o crema foarte grasa, pune-ti o pereche de manusi de bumbac alb si, dimineata vei fi surprinsa de rezultat!
Si daca tot vorbim de rasfat, mergi si fa-ti o manichiura SPA! Meriti! Daca te gandesti la pret, nu iti face griji. Pe site-urile de reduceri (unde mai toate avem acum cont) exista oferte bune pentru manichiura SPA ori pentru manichiura si pedichiura SPA.
Pentru picioare, diferenta nu e mare, doar adaugam un gomaj, insistand pe calcaie si rugozitati cu un produs dens, din granule. Apoi uscam si hidratam bine.
Citește continuarea articolului aici
foto Shutterstock