Un copil de trei ani s-a accidentat mortal cu un pistol chiar de ziua lui

O tragedie a avut loc de curând în orașul Porter, din statul Texas, unde un copil de trei ani a murit chiar la petrecerea sa aniversară după ce s-a jucat cu un pistol care s-a descărcat accidental. Se pare că arma de foc ar fi căzut din buzunarul unui membru al familiei.

Familia a dat o petrecere de ziua copilului la care invitase mai mulți prieteni. În timp ce adulții jucau cărți, copilul a găsit arma, a început să se joace cu ea și aceasta s-a descărcat provocându-i o rană serioasă în piept. Micuțul a fost transportat de urgenţă într-o cazarmă de pompieri pentru a primi îngrijiri medicale, dar a decedat din cauza rănii.

Texasul este unul din statele americane cu cele mai permisive legislaţii în materie de arme de foc, a căror posesie este garantată de Al Doilea Amendament al Constituţiei, potrivit asociaţiilor de apărare a portului de arme, notează Agerpres.

sursa foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton