Un băiețel în vârstă de patru ani, din localitatea Hârsești, județul Argeș, a decedat după ce s-a înecat cu o bucată de crenvurșt.
Părinții copilului au chemat de urgență o ambulanță, dar, din păcate, medicii nu l-au mai putut salva.
„Paramedicii și medicul ajunși la fața locului au încercat să facă copilul să-l elimine, i-au efectuat și manevrele de resuscitare, însă fără succes, ulterior declarându-se decesul”, a precizat ISU Argeș, potrivit Agerpres.
Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Foto – 123rf.com