Evander Wilson, un bărbat de 21 de ani, din Australia și-a ucis fiul în vârstă de șapte luni dintr-un motiv uluitor – pentru că micuțul nu se mai oprea din plâns. Wilson și-a zgâlțâit bebelușul pâncă când acesta a decedat, iar ulterior, când și-a văzut copilul mort, l-ar fi luat în brațe și i-ar fi spus următoarele cuvinte Tăticului tău îi pare rău!', notează presa străină.
Bărbatul era extrem de nervos în momentul comiterii crimei din cauză că, după ce a comadat o pizza, aceasta nu a venit și cu băutura răcoritoare pe care o ceruse. Furios la culme, Evander Wilson a început să țipe la soția sa (în vârstă de 19 ani), iar ea l-a pus pe copil în scăunelul lui în fața televizorului, de teamă să nu pățească ceva.
Copilul a început să plângă, iar bărbatul s-a năpustit asupra lui și l-a zgâlțâit până la moarte. A urmat să-și verse furia pe soția sa, târând-o pe jos și lovind-o violent cu pumnii și picioarele.
Înainte de a recunoaște crima în fața autorităților, Wilson a încercat să dea vina pe mamă. Mama copilului se simte acum vinovată că a rămas împreună cu bărbatul criminal.
'M-am învinuit atât de mult! Mă gândeam constant că dacă aș fi ieșit mai devreme din relația asta violentă, nu l-aș fi pierdut niciodată pe Jakobi', a spus mama copilului.
În cele din urmă, bărbatul a recunoscut că și-a ucis fiul și urmează să-și primească pedeapsa.
Wilson și soția sa mai au un copil.
Foto – 123rf.com