Un băiețel de 3 ani este cel mai tânăr alpinist din lume

Jaxon Krzysik, un băiețel de 3 ani din Marea Britanie, a devenit cel mai tânăr alpinist din lume după ce, alături de tatăl lui, a reușit să cucerească trei vârfuri importante – Scafell Pike (Anglia, 978 m), Ben Nevis (Scoția, 1.345 m) și Snowdon (Țara Galilor, 1.085 m). 

Băiețelul nu este la prima aventură în munți. Tatăl său, Cal Krzysik (29 ani), l-a dus pe munte încă de când avea doar 2 săptămâni. Pentru actualul record însă, Jaxon a făcut toată munca singur – a urcat fără ajutorul tatălui său, fiind luat în brațe doar la coborâre. 

Jaxon Krzysik si tatal lui, Cal Krzysik

Îi plac munții, îi plac stâncile, adoră să se cațere. Pur și simplu îi face plăcere. Nu o să vă mint, se mai și plânge, ca orice copil. Când eram pe Ben Nevis și abia începuserăm traseul, după 10 minute mi-a spus că-l dor picioarele. Dar după ce ne-am oprit puțin a mers mai departe și n-am mai avut nicio problemă. Când am ajuns pe vârf, toată lumea a început să-l felicite, iar el s-a întors spre mine și mi-a zis – Uite, tati, toți sunt mândri de mine', a declarat tatăl copilului pentru publicația The Telegraph.

Jaxon Krzysik

Toată aventura lui Jaxon, alături de tatăl său, a avut un scop precis – acela de a strânge bani pentru o cauză nobilă. După ce un prieten de-al băiețelului a murit în 2017, ca urmare a unei afecțiuni cerebrale, Jax susține acum – alături de părinții săi – o organizație nonguvernamentală care se ocupă de copiii cu astfel de probleme. 

 

Cu toate că încă nu și-au stabilit următoarea destinație, Jaxon și tatăl lui nu se vor opri aici. S-a descurcat de minune, sunt mândru de el. Mereu mă întreabă acum când mai mergem pe munte', a mai mărturisit Cal Krzysik, tatăl copilului, pentru The Telegraph.

Foto – Northfoto

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Diverse
Buton