Tu îţi exploatezi copilul?

Tot exploatare este şi formula: „Nu te las la joacă, dacă nu…'.  Condiţionarea/exploatarea copilului tău, în scopuri personale, poate să îi dăuneze. Tu cum procedezi? Educaţia pe care o dai copilului în primii ani de viaţă va determina, în mare parte, atitudinea lui de mai târziu.

Involuntar sau din comoditate, unii părinţi profită de naivitatea copiilor, şantajându-i. Astfel, cei mici fac lucruri pentru părinţii lor, în schimbul unei cutii cu bomboane sau a unei jucării noi. Să-l condiţionezi doar pentru că tu deţii lucruri de care el are nevoie, este nu numai o formă de exploatare, dar şi un exemplu neadecvat pentru creşterea şi dezvoltarea lui psihică. Cei mici asimilează informaţiile noi mult mai uşor, aşa că vor fi tentaţi să procedeze întocmai cum văd la tine. Dacă fumezi sau bei în preajma lui, dacă îl iei martor la actele de violenţă din casa ta, dacă vorbeşti vulgar, el va ajunge să creadă că acestea sunt acţiuni normale, pe care poate să le facă şi el.

 

Cum îl formezi?

  • Copiii au nevoie de disciplină pentru a învăţa, pentru a putea deveni creativi, pentru a înţelege diferenţa dintre bine şi rău. Este necesar să îl îndrumi pentru a se dezvolta singur, să îl încurajezi, să îl ghidezi spre a căpăta încredere în el.
  • Lasă-l să înveţe din propriile greşeli. Astfel, va îndura consecinţele propriilor acţiuni şi nu va putea învinui pe nimeni altul. Astfel îl vei responsabiliza.
  • Oferă-i apreciere doar pe merit. Trebuie să îţi lauzi copilul pentru ce face corect şi să îl dojeneşti pentru ce face greşit, în egală măsură.

 

Cum îl pedepseşti?

  • Bătaia e ruptă din rai'. Aşa să fie? Nu vei obţine nimic dacă loveşti un copil. Mai mult, va deveni introvertit şi poate ajunge, în timp, să te urască pentru durerea provocată. Nu va înţelege că a făcut ceva rău. În schimb, va vedea în tine persoana care îi cauzează suferinţă. Nu vei deveni mai bun, mai înţelept, mai iubitor în ochii lui. Dimpotrivă.
  • Pentru orice greşeală există o pedeapsă, mai mică sau mai mare, în funcţie de gravitatea faptei. Fii rezonabilă în alegerea pedepsei. Nu pedepsi un copil fără să îi explici motivul! Poţi să foloseşti comparaţii ca să te faci înţeleasă: Dacă primeai o notă mică la şcoală, învăţai două lecţii în avans. Dar, pentru că ai ridicat tonul la o profesoară, vei petrece următoarea săptămână în camera ta.'

 

De la exploatarea copilului la abuz

  • Dacă este vorba despre purtarea nepotrivită a părintelui, ar fi bine să porţi o discuţie cu el. Stresul sau problemele pot îndepărta părintele de la buna cuviinţă, dar un sfat dat de o persoană apropiată îl va pune pe gânduri. Tratează subiectul cu delicateţe.
  • Dacă abuzul este de natură violentă sau dacă cel mic este exploatat în scopuri financiare, trebuie să anunţi o autoritate. Nu lua nici o măsură înainte de a vorbi cu respectivul copil. Trebuie să ştii care este punctul lui de vedere înainte de a lua măsuri. Poate el crede că aşa este normal sau poate îl deranjează, dar nu are curaj să spună nimănui. Situaţia este delicată şi trebuie tratată ca atare.

 

 

Text: Libertatea pentru femei

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton