Plânsul bebelușului, dureri de după sarcină sau pur și simplu stresul acumulat te-au privat de somn. Pe chipul tău se vede asta. Iată câteva trucuri pentru a masca oboseala.
Începe cu ochii
Dacă ochii sunt, așa cum se spune, oglinda sufletului, ei vor fi primii care indică cât de epuizat este sufletul. Ai grijă de ei și ajută-i în lupta cu aspectul obosit. Pentru ochii umflați, bea cât mai multă apă, încearcă să nu-i freci iar înainte de culcare curățați-i foarte bine și scoateți lentilele de contact dacă purtați. Felii de castravete aplicate pe ochi (sau comprese reci din pliculețe de ceai negru ori verde) timp de cinci-zece minute au efect de reducere a inflamațiilor.
Ascunde cearcănele
Cel mai bun prieten atunci când cercurile întunecate din jurul ochilor pur și simplu nu dispar este un anticearcăn. Folosește unul cu nuanţe de roz pal, care neutralizează culoarea vineţie a cearcănelor, sau cu un ton mai deschis decât culoarea naturală a pielii tale.
Puțină strălucire
Un autobronzant va netezi aspectul pielii tale și te va face să arăți mai puțin ruinată.
Dacă ești palidă și o pudră poate funcționa foarte bine pentru a evita aspectul de față „portocalie'. Dacă ai pielea mai închisă caută o cremă iluminatoare decât un bronzant mai închis.
Evidențiați
Pentru a da feței o strălucire subtilă poți încerca un fard alb strălucitor în colțurile interioare ale ochilor, sau o loțiune cu proprietăți de a reflecta lumina aplicată pe frunte, pomeți sau vârful nasului.
Rimelul „meșter
Simți că ochii ți se cufundă în cap? Un rimel negru intens cu efect de curbare a genelor va face ca ochii să pară mai mari și mai deschiși, ceea ce te ajută de minune să ascunzi oboseala.
Alt truc pentru ochi
Un creion dermatograf deschis la culoare (roz pal, piersică sau chiar bleu) aplicat în zona de jos a interiorului ochiului poate conferi de asemenea, un aspect mai luminos. Poți încerca și unul alb, dar evită-l dacă ești brunetă, senzația va fi una de nenatural.
Buzele în valoare
Aplică o nuanță nudă de ruj sau gloss pe timp de zi, care în lumină va arăta mai natural decât o culoare închisă și cei care te privesc se vor concentra mai mult pe gură și mai puțin pe privirea ușor răvășită.
Nu uita de sprâncene
Ele pot schimba în totalitate aspectul fizionomiei tale. Chiar dacă ești în urmă cu somnul, fă-ți timp pentru a le pensa îngrijit. Ajută-te de un creion de sprâncene dacă vrei să ascunzi eventualele spații goale dintre fire sau să le definești.
Nu te axa doar pe chip
Dacă nu poți face o vizită la salon și vrei să pari mai puțin răvășită încearcă să-l prinzi într-un coc simplu (ajută-te de un băț chinezesc sau creion), să-l împletești doar într-o parte sau să-l tapezi și să-l dai cu puțin fixativ dacă e mai scurt.
Când toate astea dau greș și ai impresia că nimic nu funcționează, nu te alarma. Important e să nu fii tensionată, cei din jur să te ajute să depășești momentele și nu uita: zâmbește! este foarte important te va destinde și din interior.