TEST: E pregătit de școală?

Poate te întrebi dacă cel mic este suficient de dezvoltat pentru începerea școlii. Și nu ne referim la cât de capabil este să-și ducă singur în spate ghiozdanul, ci la cât de conștient este de responsabilitatea de elev sau dacă ar trebui să mai copilărească. Testul orientativ de mai jos te poate oarecum lămuri.

 

 

 

1. La grădiniță, cum interacționa cu ceilalți copii
A. Distant, stătea în colțul lui, așteptând ca ceilalți copii să vină la el
B. Un adevărat clown, mereu în centrul atenției
C. Curios de tot, mereu în jurul educatoarei, gata de a o ajuta să aibă grijă de cei mici

2. În parc, are tendința să…
A. Se joacă liniștit cu mașinuțele lui în nisip, nu te solicită nici chiar pe tine
B. Ia inițiativa, caută imediat câțiva copii cu care să joace un fotbal
C. Aleargă tot timpul, e mereu provocare pentru tine să-l urmărești

3. La creșă, educatoarea a observat la cel mic o scurgere în timpul somnului
A. Tu crezi că îi este încă greu să se obișnuiască cu programul prelungit de la creșă
B. Ești sigură că a băut prea mult astazi; de obicei, nu are probleme de acest gen
C. Cel mic a spus că nu a mai avut timp să se ridice să meargă la toaletă

4. E timpul pentru baie:
A. Nu știi ce să mai inventezi pentru a-i distrage atenția și a nu mai duce o luptă cu el să intre în baie
B. Își ia jucăriile preferate în cadă, se joacă ceva timp cu ele inventând o poveste, abia apoi e dispus să fie spălat
C. Ura! Îi place acest moment, deja vrea să se spele singur pe burtică

5. E invitat la aniversarea vecinei. Ajunge acolo:
A. În brațele tale, e un pic intimidat
B. Cu cadoul în brațe, abia așteptând să-l ofere
C. Deghizat, e foarte mândru de invitația primită

6. Se apropie ziua cea mare, îl anunți că va merge la școală
A. Deja te privește cu ochii înlăcrimați și îi e greu să se obișnuiască cu ideea
B. E încântat într-o oarecare măsură ca va fi alături de câțiva colegi cu care a fost la grădiniță
C. De abia așteaptă să învețe litere, cifre, forme și alte lucruri noi și minunate

7. Tatăl îi cumpără cartea: „Școala urșilor. Cel mic spune:
A. De ce plâng ursuleții după mama lor?
B. Urșii merg la școală?
C. O citim acum?

8. La supermarket, există o mulțime de ghiozdane care de care mai atrăgătoare coloristic
A. El nu a văzut nimic, cu excepția jucăriilor de pluș de pe rândul alăturat
B. Se oprește în fața unul model cu eroul lui favorit și e bucuros că-l va purta în spate
C. Îți explică cât de mari sunt ghiozdanele comparativ cu rucsăcelul de la grădiniță

9. Ați fost la cumpărături. O dată ajunși acasă începi să scoți proviziile în bucătărie, ocazie pentru cel mic:
A. Să se odihnească în camera lui, uitându-se la un desen animat
B. Să te întrebe cum se numește fiecare fruct și legumă din cele cumpărate
C. Să te ajute, îi place să pună mâna mai ales pe cutia cu prăjituri

10. Cina în familie este mai degrabă:
A. O corvoadă, nu-i place să stea cu voi la masă
B. Gustă din toate, știe să mânuiască tacâmurile foarte bine
C. Plăcută, copilul știe deja care îi sunt preferințele culinare


Interpretare:

MAJORITATE A: Prea copil
Încă își ia jucăria cu el peste tot pe unde merge? Asigură-te că nu va face asta și în prima zi de școală. Este încă foarte legat de tine, dar asta nu înseamnă nepărat că nu e pregătit de marea schimbare. De multe ori testul de an școlar poate declanșa o shimbare în comportamentul copiilor, se vor dezvolta o dată cu ceilalți, vor învăța mai multe și nu le va lua mult timp să se obișnuiască cu statutul de școlar.

MAJORITATE B: Sociabil
Nu va avea nicio problemă în a-și face repede noi prieteni. Începerea școlii va fi pentru el o adaptare cu noua locație și cu noua modalitate de abordare a învățătorilor. Acum va afla că trebuie să-și aștepte rândul pentru a vorbi, dar nu trebuie să-ți faci griji, se va adapta cu bine oricărei provocări.

MAJORITATE C: Matur
Nu vorbește decât de școală de ceva timp. Este pregătit, asta-i sigur, vrea chiar să alegeți împreună școala la care va merge. E ordonat, se descurcă singur în diferite anturaje, își exprimă clar opiniile. Nu va dura mult și va organiza o întâlnire cu colegii pentru a se cunoaște mai bine.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton