Terapia prin artă sau art-terapia este una dintre cele mai eficiente metode folosite în cadrul psihoterapiei, dar poate fi folosită și pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor. Psihologul Cristiana Haica îți explică mai multe despre terapia prin artă și cum poți practica terapia prin artă cu copilul tău, chiar la tine acasă.
Terapia prin artă se adresează atât copiilor cu intelect normal și supradotați, vizând dezvoltarea creativității și inteligenței emoționale, cât si copiilor aflati în dificultate, din cauza unor accidente, boli somatice, psihice, neuropsihiatrice, tulburărilor de comportament.
Muzica
Muzica influentează modul nostru de a ne comporta și reacționa. E suficient să observați reacțiile unui bebeluș, cum se relaxează el sau cum devine iritat când ascultă anumite melodii. Muzica relaxează sau tonifică, disciplinează gândirea, ajută la exprimarea emoțiilor.
Copilul se descarcă la auzirea și prin intermediul sunetelor. Este bine să îl încurajezi să folosească instrumente muzicale și să înțeleagă muzica – ne referim aici în special la muzica clasică, nu la cea difuzată la radio.
Lasă-l să cânte, chiar dacă nu are ureche muzicală. Cântatul la diferite instrumente nu este numai apanajul celor cu bani, care își măsoară calitățile de părinte în funcție de cât de multe partituri învață copilul. Cumpără-i jucării muzicale puțin costisitoare: o tobiță sau un fluier din lemn.
Jocul de-a actorii
Terapia prin teatru, (jocul de roluri) este o modalitate prin care se pot pune în scenă situații reale sau ipotetice și se experimentează modalități de comportament în acele situații. Ca rezultat, copilul își eliberează tensiunile, emoțiile pe care nu le poate manifesta, înțelege sentimentele pe care ceilalți le trăiesc în diferite situații de viață, învață reacții sau comportamente mai adecvate.
Du-l la teatru: punerea în scenă a unor povești clasice ajută copilul să își proiecteze neliniștile sau felul în care vede el lumea prin intermediul personajelor. Acestea sunt „investite cu semnificații, sentimente și gânduri, pe care copilul le trăiește în legatură cu evenimentele vieții sale.
Jocul de-a actorii îi crește încrederea în sine, îi stimulează creativitatea și îi dezvoltă abilitatea de a înțelege emoțiile celorlalți, prin înțelegerea sentimentelor proprii.
Teatrul de păpuși
Este accesibil oricărei familii. Personajele pot fi inventate sau preluate din povești, poți face o scenă improvizată dintr-o cutie de carton sau o perdeluță atârnată cu o sfoară.
Marionete pot fi păpuși gata confecționate, din comerț, sau creați din linguri de lemn sau din tricouri, prosoape sau cearșafuri mai vechi personajele poveștilor voastre. Ca să nu mai pomenim de vestitul teatru de umbre, care nu necesită decât un bec și dexteritate.
În pași de dans
Când ai dansat ultima oară cu copilul tau, indiferent de vârsta lui? (citește și De ce dansează bebelușii) Sper că nu ai raspuns „niciodată. Dansul este o formă de eliberare de emoții, de energizare, de exprimare a unor mesaje, uneori mai puternică decât cuvintele.
Gândiți-vă la dansurile ritualice ale triburilor, la dansul hakka, adoptat de la populația maori de către echipa neozeelandeza de rugby. Câte emoții și sentimente transmit! Câți dintre noi și-ar dori să se afle cu ei în teren?
Ce efect are asupra adversarilor, dar mai ales pentru moralul echipei… Dansul eliberează energie, relaxând, dar și energizează, te încarcă, te motivează, ajută la socializare, la înțelegerea emoțiilor proprii și ale celorlalti.Mișcările făcute în dans stimulează ambele emisfere cerebrale și ajută la dezvoltarea lor echilibrată.
Prin dans, copilul devine conștient de sentimentele lui, iar problemele emoționale și conflictele ies la iveală în acest mod. Când vorbesc despre dans în acest context, mă refer la acele mișcări făcute de copil la libera lui alegere, la auzul muzicii, nu la cele ordonate meticulos din dansul sportiv, de societate sau balet, care au cu totul alte funcții.
Ajutor în cazuri extreme
Terapia prin artă a dat rezultate exceptionale în cazul copiilor grav bolnavi și al celor cu handicap fizic sau mental. Terapia prin artă ajută copiii să scape de probleme ca: timiditate, labilitate emoțională, stimă de sine scazută, negativism, stări de iritabilitate și neliniste.
Tulburari de limbaj, performanțe scolare scăzute, probleme de adaptare în colectivitate, anxietate, depresie, tulburări mentale și emoționale, maltratare, violență domestică, abuz de substanțe, dificultăți sociale și emoționale legate de dizabilități și boli, traume, probleme fizice, cognitive și neurologice sau probleme psihosociale legate de boli medicale – toate își pot gasi rezolvarea cu ajutorul terapiei prin artă.
Terapia prin artă la tine acasă:
foto Shutterstock