Tehnici pentru calmarea colicilor

Ca majoritatea părinților, vei avea două posibile reacții atunci când bebe va plânge pentru prima dată ore întregi. Mai întâi, îți vei face griji că ar putea să fie ceva grav. (O vizită la medicul de familie este o idee bună în acest moment, pentru a exclude orice problemă medicală care ar putea să-i provoace bebelușului tău atâta suferință.) Apoi, vei crede probabil că bebelușul continuă să plângă pentru că nu ești un părinte destul de bun.

În ciuda faptului că ești probabil un părinte foarte capabil, tendința de a te învinovăți pentru plânsul bebelușului va agrava problema, căci el ar putea simți frustrarea și îngrijorarea ta, devenind și mai agitat.

Din păcate, colicile apar când ești părinte de puțin timp și ai, poate, îndoieli cu privire la capacitatea ta de a fi un părinte bun și când ești în mod cert epuizată de mesele dese din timpul nopții.

 

bebelus diferite ipostazeCum îl poți ajuta pe bebe:

  • Mișcare. Poți să ții bebelușul în brațe șă să-l legeni ritmic, să-l legeni într-un leagăn sau într-un balansoar, să-l pui în cărucior și să-l împingi ritmic înainte și înapoi. Una dintre cele mai eficiente tehnici este plimbarea cu mașina, așezat în scaunul lui, bineînțeles.
  • Masaj. Cu mâna făcută căuș, masează ușor burtica bebelușului dintr-o parte în alta și apoi în sensul acelor de ceas. Fă aceste mișcări doar atunci când bebelușul nu are dureri.
  • Vibrație. Remediile care folosesc vibrația și zgomotul pot fi și ele eficiente; unii cred că aceste tehnici funcționează pentru că imită mediul intrauterin. Pentru a încerca această metodă, pune-l pe bebe în landou sau coșuleț și ține landoul/coșulețul pe o mașină de spălat vase, pe o mașină de spălat rufe sau pe un uscător de rufe în funcțiune.
  • Tigru în copac. Poți să încerci să ții bebelușul în brațe în această poziție atunci când este relaxat sau când plânge, îmbrăcat sau dezbrăcat. Ține-l astfel încât să se sprijine cu burtica pe amândouă brațele tale și cu degetele răsfirate încearcă să-l masezi ușor pe ambele laterale ale burticii. De asemenea, poți să te plimbi cu el în această poziție sau să-l pui pe un genunchi.

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate
Buton