Indiferent care este cauza sau ţinta spre care furia noastră se îndreaptă, experţii sunt de acord că modul de exprimare al furiei poate fi dureros şi nu rezolvă niciodată o problemă. Aşadar, este important să ne descurcăm cu sentimentele de furie fără a afecta personalitatea copilului. Cum ne putem controla aceste sentimente? 1.
Le-au fost alături din prima clipă, la bine și la rău, i-au crescut, i-au susținut și au sperat la tot ce e mai bun pentru ei. Iar acum, când copiii lor au devenit adevărate staruri, motivele de mândrie sunt și mai mari. Vorbim despre mamele vedetelor. Nu au apărut prea mult în lumina reflectoarelor, însă
Pentru un părinte e important să ştie când s-a încheiat rolul lui şi să se retragă. Psihologul Carmen Demi dezbate problema desprinderii copiilor de familia din care provin. Problema Violeta are 47 de ani, e căsătorită cu Andrei şi au 2 copii. Monica, fiica cea mare, are 27 de ani, s-a căsătorit şi a plecat
„Fetiţei prietenei mele nu-i mai tace gura, şi are aceeaşi vârstă cu Radu al meu (2 ani). Al meu de ce spune doar câteva cuvinte, de ce nu vorbeşte în propoziţii?“ După vârsta de un an, limbajul se dezvoltă foarte mult la majoritatea copiilor. Însă nu la toţi. Află de ce. Cei mai
Nu-i uşor să fii bunică, trebuie să uiţi că eşti mamă, trebuie să vrei ce este mai bine pentru nepotul tău, înainte de a vrea ce e mai bine pentru copilul tău. Se schimbă cumva priorităţile. Numai bunicii egoişti pun înaintea nepotului copilul lor. A fi bunic este şi ciudat, şi minunat. Poţi să te
Copilăria este clădită pe poveşti fantastice; miturile copilăriei noastre sunt ceva ce mama şi tata au considerat potrivit să ne spună, la un moment dat, pentru ca noi să nu facem ceva, de regulă ceva ce ne-ar fi putut răni. De cele mai multe ori simţim nevoia de a spune poveşti complet fantastice copiilor, deoarece
Au o imagine de părinți model, dar la o investigație mai amănunțită descoperi repede că multe vedete au ceva rufe murdare prin trecutul lor. Și în timp ce acum sunt părinții celebri, ocupați să schimbe scutece și să declare prin reviste cum copiii le-au schimbat viața, acum câțiva ani erau ocupați să dea declarații prin
De multe ori, lipsa de consens din cuplu se rasfrânge asupra celui mic, care va selecta mesajele primite în funcție de nevoile de moment. Pentru a evita împărțirea rolurilor în părinte autoritar/restrictiv și părinte permisiv, negocierea începe între părinți. Primele semne ale autonomiei unui copil apar atunci cand cere sa faca o anumita activitate sau
Copiii sunt oglinda părinților – starea lor emoționașă și fizică, dezvoltarea lor și comportamentul social depind în mare măsură de mediul în care cresc și de dinamica relațiilor de familie. De ce apar problemele în relațiile dintre părinți și copii? Cercetătorii au descoperit motivele Dezacordul între părinți – în ceea ce privește creșterea
Accesele de furie apar în jurul vârstei de un an, continuă până pe la patru-cinci ani şi sunt coşmarul oricărui părinte. De ce puiul nostru drag se transformă, brusc, într-un monstruleţ? Exemplu: copilul înţelege ce se poate face cu un creion, dar nu-l poate manevra (muşchii lui flexori nu sunt dezvoltaţi complet până la şapte
Ne-am obişnuit să credem că pisălogeala este o caracteristică feminină – cu precădere a femeilor vârstnice. Ei bine, nu este aşa! Şi copiii din ziua de azi sunt îngrozitor de pisălogi. Atunci când vrea să-i cumpăr ceva, copilul meu insistă şi insistă, până când, exasperată, zic „da, da” de lehamite. Făcând abstracţie de lehamitea mea,
De la mic la mare, cu toţii ne luptăm cu temeri şi anxietăţi. În cazul copiilor, anxietatea, teama, frica au şi un rol bun: dacă sunt gestionate cu grijă, îi pregătesc pe copii să facă faţă experienţelor de viaţă care pot surveni pe neaşteptate. În diferite etape ale vieţii noastre, anxietăţile şi fricile se schimbă.
Ţi se pare că tu şi copilul tău nu mai sunteţi la fel de apropiaţi ca înainte? Te întrebi ce s-a întâmplat şi cum ai putea îndrepta situaţia? Poţi afla singură răspunsul la aceste întrebări… Orice mamă gândeşte că nimeni nu-i poate cunoaşte copilul mai bine ca ea. Există însă momente când această părere se
Potrivit studiului Pennsylvania State University, recent publicat în “Journal of Adolescent Health”, este considerată de o importanţă crucială în educaţia copiilor comunicarea dintre aceştia şi părinţi, aceasta influenţând nu doar psihicul şi mentalul tinerilor, ci chiar stilul de viaţă, dieta şi frecvenţa activităţilor fizice ale acestora. La iniţiativa Institutului Naţional de Sănătate din SUA, o
Griji mai mult sau mai puţin fondate ale părinţilor aflaţi la început de drum, explicate în câteva cuvinte. 1. „Am suficient lapte?“, se întreabă mamele în primele zile de la naşterea bebeluşului, intrând în panică deoarece observă că bebe a scăzut în greutate, în loc să crească. Ce ar trebui să ştie: toţi nou-născuţtii pierd
Există multe mituri în legătură cu relațiile de cuplu și căsătoria. Femeile și bărbații vin sau intră într-o relație cu un set de credințe, nevoi, dorințe, așteptări și cereri care de cele mai multe ori sunt neexprimate. Una dintre cele mai cunoscute este aceea care spune că „dacă ne iubim, o să fie cum îmi
Nimeni nu poate răspunde la această întrebare mai bine decât tine. Iar unele mămici spun că este o decizie mai grea decât aceea a primului copil. Nu este vorba de a face un copil, ci de a schimba echilibrul familei. Cu fiecare copil, trebuie să te gândești cum va afecta acesta modul de viață al
I-ați mai auzit pe copiii lor celebri mulțumindu-le pe la Oscar-uri, dar cei mai mulți dintre părinții vedetelor stau departe de lumina reflectoarelor, deși sunt mândri de succesul copiilor lor. Iată cine i-a susținut pe unii dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți actori sau cântăreți pe drumul spre succes! Foto: HEPTA
Vom putea avea vreodată familia perfectă pe care ne-am dorit-o? Poate da, poate nu. Dar poate că nici nu-i nevoie. Pentru că putem să ne bucurăm de familia pe care o avem acum, așa imperfectă cum este. Am fost obișnuiți de mici ca familia ideală să însemne o mămică gospodină, un tată care lucrează până
Fiecare vârstă are problemele, dar parcă în primul an de viață al bebelușului – atunci când începem să învățăm cum să fim părinți, atunci când bebe încă nu ne poate spune ce îl doare etc. – ni se pare cel mai greu… Acum au loc cele mai rapide și spectaculoase transformări la copil. În primul