Nimeni nu poate răspunde la această întrebare mai bine decât tine. Iar unele mămici spun că este o decizie mai grea decât aceea a primului copil.
Nu este vorba de a face un copil, ci de a schimba echilibrul familei. Cu fiecare copil, trebuie să te gândești cum va afecta acesta modul de viață al familiei, finanțele, munca, relațiile și, bineînțeles, pe ceilalți copii.
Când este cel mai bun moment pentru încă un copil?
Pentru unii oameni decizia de a avea încă un copil este mai degrabă o chestiune de când' decât de dacă'.
Mulți se întreabă dacă este un interval de timp recomandat între ultimul născut și următorul copil.
Este bine să faci copii unul după altul, și astfel să crească împreună, să fie cât mai apropiați ca vârstă, iar tu să ai o perioadă mai scurtă de maternitate, sau este mai bine să îi faci la o distanță mai mare, asigurându-te astfel că le acorzi toată atenția de care au nevoie și nu neglijezi pe nimeni?
Cercetătorii au încercat să răspundă la această întrebare, însă nu au ajuns la o concluzie elocventă. Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, perioada medie între primul și al doilea născut la femeile americane este de 30 de luni.
Iată concluziile la care au ajuns cercetătorii:
Dar știința nu poate decide pentru tine, pentru că fiecare femeie e unică și fiecare organism e diferit. Vorbește cu doctorul tău înainte de a lua o decizie.
Ia în considerare și următoarele considerente:
1. Ce vârste au ceilalți copii ai familiei?
Nu există o rețetă' aici, deși potrivit cercetătorilor nu e indicat să rămâi însărcinată din nou dacă ai un copil sub șase luni.
Părerile părinților sunt împărțite în această privință. Unii consideră că dacă ai copii de vârste cât mai apropiate, aceștia vor crește impreună și vor fi foarte apropiați și cei mai buni prieteni.
Alții sunt de părere că dacă diferența dintre copii e mai mare, vei avea timp să te ocupi de fiecare în parte așa cum trebuie, plus că cel mare te poate ajuta cu îngrijirea și supravegherea celui mic.
2. Cum va schimba stilul vostru de viață încă un copil?
Deja ai intrat într-o rutină în viața de familie. Știi ce nevoi are fiecare, știi cum să le satisfaci și cum să-ți împarți timpul, astfel încât să îți rămână suficient, pe care să-l împarți cu partenerul de viață, numai voi doi.
Amintește-ți că un nou-născut va prelua controlul asupra vieții tale și va avea nevoie de întreaga ta atenție, zi și noapte.
3. Care este situația financiară a familei?
Ținând cont de faptul că fiecare copil are nevoie de mâncare, haine, jucării, tratamente, acces la educație și multe altele, va trebui să faci o evaluare a situației financiare a familiei, înainte de a lua marea decizie. Vă permiteți să mai aveți un copil?
Va trebui să te gândești și la munca ta. Multe femei nu mai pot munci cu normă întreagă sau nu mai muncesc deloc în momentul când trebuie să se ocupe de doi sau trei copii.
Vei putea să muncești? Dacă nu, va fi suficient salariul soțului? Ce faci cu copiii când voi sunteți la serviciu?
4. Ce vârstă ai?
Din nefericire, vârsta părinților contează, mai ales la femei. Dacă ai 38 de ani și abia ai născut, dar mai vrei încă unul, nu-ți vei permite luxul' de a lăsa o distanță prea mare între copii. În schimb, dacă ai sub 30 de ani și ești sănătoasă, poți lăsa să treacă câțiva ani între primul și al doilea copil.
5. Partenerul de viață mai vrea un copil?
Uneori, unul dintre parteneri își mai dorește copii (până la urmă, de ce ne dorim al doilea copil?), în timp ce celălalt, nu. Discutați despre acest lucru și cădeți de comun acord asupra a ceea ce vreți.