Griji mai mult sau mai puţin fondate ale părinţilor aflaţi la început de drum, explicate în câteva cuvinte.
1. „Am suficient lapte?, se întreabă mamele în primele zile de la naşterea bebeluşului, intrând în panică deoarece observă că bebe a scăzut în greutate, în loc să crească.
Ce ar trebui să ştie: toţi nou-născuţtii pierd în greutate la câteva zile după naştere, urmând să recupereze diferenţa după două săptămâni.
2. Va dormi vreodată toată noaptea? Cu toţii am auzit că bebeluşii dorm continuu, dar parcă al nostru face excepţie de la regulă: pare că nu doarme mai deloc, iar noaptea se trezeşte de 101 ori. Trebuie să ştii că ciclurile de somn – uşor, profund – alternează, iar în intervalul în care dorm, nou-născuţii pot conştientiza cumva senzaţia de foame sau alte senzaţii de disconfort (e ud, îi e prea cald, îi este prea frig) şi se pot trezi. Până se acomodează la noua lui realitate (mult diferită de cea din pântecul mamei), cel mic va dormi în reprize.
3. Când trebuie să sun pediatrul? Dacă nou-născutul nu mănâncă, vomită după masă, are temperatură peste 38 de grade şi este agitat continuu, este bine să suni medicul.
4. Scuipă după fiecare masă! Din cauza supraalimentării, a faptului că sfincterul esofagian nu funcţionează încă foarte bine, cel mic regurgitează. Este o diferenţă între regurgitare şi vomitat. Episoadele de regurgitare nu sunt periculoase, deşi provoacă disconfort celui mic, care se poate speria de senzaţia încercată. Vei observa că, şi în cazul micilor regurgitări, bebeluşul ia suficient în greutate. Dacă, însă, cel mic vomită în jet, după (aproape) fiecare masă, sună imediat medicul pediatru!
5. Are ochii saşii şi picioarele încrucişate. E normal? Mulţi bebeluşi au un strabism uşor în primele luni de viaţă. După această perioadă, însă, când musculatura este mai dezvoltată şi permite o mai bună coordonare a ochilor, problema ar trebui să dispară. Un oftalmolog trebuie să vadă bebeluşul dacă acesta se uită cruciş şi după 5-6 luni. Cât despre picioarele în x, şi aceasta este o poziţie oarecum normală, ca urmare a poziţiei fetale în care a stat atât de multă vreme. După 4 luni, picioarele ar trebui să fie mai drepte. Oricum, la un control de rutină, pediatrul vă poate risipi eventualele îngrijorări pe această temă şi, dacă e cazul, vă va trimite la ortoped.
6. Cât de sigure sunt vaccinurile? Este obligatoriu să i le fac? Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit un program de vaccinări obligatorii şi recomandă unele vaccinuri opţionale. Medicul pediatru va decide ce este de făcut în cazul în care schema de vaccinări nu poate fi respectată în caz de boală a copilului.
7. Plânge continuu. Are colici? Încă dinainte de a deveni părinţi, cu toţii am auzit despre colici – o titulatură pe care o folosim, de multe ori, fără temei, pentru orice ocazie în care copilul plânge, iar noi nu descifrăm motivul. Nou-născuţii plâng în multe feluri, din multiple motive – de foame, pentru că sunt uzi, pentru că îi doare ceva, pentru că vor să fie luaţi în braţe, pentru că se tem, pentru că părinţii, în marele lor entuziasm de a avea moştenitori, îi supun unui interminabil program de vizite, care-i dă complet peste cap pe cei mici. Pe măsură ce petreci timp cu copilul tău, veţi învăţa să comunicaţi şi să-i descifrezi nemulţtumirile. Despre colici vorbim în cazul episoadelor de plâns de neconsolat, care durează peste 3 ore şi se petrec, de obicei, în acelaşi interval orar, în fiecare zi. Acestea dispar după primele 4 luni.
8. Îl culc pe burtică? Academia Pediatrilor Americani recomandă să culci nou-născutul pe spate – poziţie care ar reduce riscul sindromului de moarte subită. Cel mic trebuie să doarmă pe o saltea tare, în patul lui nu trebuie să existe perne, maimuţoi din pluş, alte obiecte care să-l poată lovi. Nu-l lăsaţi niciodată să se adoarmă singur, cu biberon în gură – obiceiul are multe urmări, atât pentru sănătate, cât şi pe planul dezvoltării psihoemoţionale. Dacă nu acceptă să doarmă pe spate, şi poziţia culcat pe lateral este sigură, atât timp cât salteaua este tare. Cea mai puţin recomandată poziţie de dormit este pe burtică, deşi unii bebeluşi, supăraţi de gazele intestinale, o pot alege instinctiv. Bebeluşul trebuie să doarmă singur în patul lui, şi, pe cât posibil, să aibă o cameră proprie, pe care să nu o împartă cu fraţii mai mari.
9. Dacă-l răsfăţ prea tare? Mulţi dintre părinţii începători oscilează între două comportamente extreme: fie îl ţin toată ziua pe bebe în braţe, fie îl educă în spiritul „dragostei dure – dacă vă amintiţi unul dintre filmele din seria Meet the Fockers, în care Robert de Niro îl „ferberiza pe nepoţel, ştiţi sigur despre ce vorbim. În primele luni de viaţă, bebeluşii au nevoie de multă atenţie, căldură, dragoste şi învaţă să creeze o relaţie cu părinţii lor, bazată pe încredere.
10. Nu vă temeţi că pediatrul v-ar considera exageraţi. Un medic bun are încredere în intuiţia mamei care simte că ceva nu este tocmai în regulă cu bebeluşul ei…