In perioada 24 iulie – 27 august, 400 de elevi, 15 profesori, 16 traineri si 60 de voluntari, au fost impreuna in tabara din Tara lui Andrei, la Cheia, judetul Prahova.
Membrii juriului „Scolii lui Andrei', jurnalisti si bloggeri au fost alaturi de copii in tabara din Tara lui Andrei in cele 4 serii de participanti.
Tabara din Tara lui Andrei este parte a proiectului „Scoala lui Andrei' – competitia nationala de proiecte pe teme eco-civice destinata elevilor din clasele I-VIII si profesorilor din intreaga tara si organizata de Petrom, in perioada 9 mai – 30 iunie 2011.
Patru serii de cate 100 elevi din clasele I-VIII, desemnati castigatori ai concursului eco-civic „Scoala lui Andrei' au participat impreuna cu profesorii lor coordonatori in tabara din Tara lui Andrei in perioada 24 iulie – 27 august 2011, la Cheia, judetul Prahova.
Tabara a reunit pe de o parte activitati in aer liber, iar pe de alta ateliere practice prin care elevii au primit cunostinte si instrumente care sa ii ajute la implementarea proiectelor eco-civice pentru comunitatile lor.
In fiecare zi, copiii au avut parte de experimente stiintifice si distractive in acelasi timp, au cunoscut mai bine prin joc, alaturi de echipa profesorilor „trasniti' fenomene ale naturii (cum se formeaza gheata carbonica, cum poti construi un vulcan, ce importanta are panza freatica), au participat la diverse activitati in aer liber si sportive (tiroliana, tras cu arcul) sau au parcurs trasee montane. Toate acestea, in patru zile aferente fiecarei serii dedicate elementelor primordiale precum aerul, focul, apa si pamantul.
Nu in ultimul rand, copiii au invatat de la expertii prezenti in tabara cum sa acorde primul ajutor in situatii medicale de urgenta, iar in ziua dedicata proiectelor, si-au dezvoltat abilitatile de comunicatori si organizatori, obtinand in plus si notiuni despre obtinerea fondurilor si munca in echipa.
„Tabara din Tara lui Andrei este mai mult decat un premiu sau un loc de distractie. Este spatiul creat special pentru cei carora le pasa. De ei, de ceilalti, de ce se intampla in jurul lor, de viitor. Este un loc al transformarilor si al descoperirilor. De la copii, la profesori, de la voluntari la noi, cei din Petrom, toti cei care trec prin Tabara din Tara lui Andrei descopera in ei si in ceilalti, lucruri care pot ajuta la crearea unei lumi mai bune. Si asta este ceea ce ne-am dorit atunci cand am creat Tara lui Andrei.' a declarat Mona Nicolici, Manager Relatii Comunitare, Petrom.
„Tabara din Tara lui Andrei a fost o experienta unica pentru copii, conceptul fiind unicat in Romania. Copiii au fost pusi in situatii inedite de invatare, folosindu-se elemente ludice. S-au intors cu totii acasa mult mai motivati, mult mai responsabili si cu o noua abordare a educatiei legata de mediu. Felicitari organizatorilor pentru initiativa!', a declarat Dumitru Avadanei, profesor coordonator al echipei castigatoare din Brasov.
In cadrul taberei, elevii au luat parte si la activitati de ecologizare si plantare, organizate in jurul statiunii Cheia, dar au avut si ocazia de a-si pune in valoare talentele, in cadrul unei seri de concurs, organizate in fiecare saptamana.