Alegerea singurătății vs concubinaj (cuplu, parteneriat) sau căsătorie?
A.C.: În ultimii ani, femeile și-au asigurat ele însele echilibrul, siguranța și stabilitatea financiară „fără prea multe bătăi de cap, dispun singure de corpul lor, de cum își petrec timpul liber și alegerile din spațiul intim, personal.
La o analiză mai profundă, psihoterapeuții psihodinamici pot descoperi anumite motive inconștiente, ușor de raționalizat și intelectualizat, ale acestor alegeri „moderne: fantasmarea, gândirea magică, fuga din feminitate („nu întâlnesc bărbatul potrivit, „încă aștept un bărbat potrivit, „bărbații din ziua de azi sunt…, „unde să-l întâlnesc pe…?).
Cred că psihanaliza și psihoterapia psihanalitică pot să contribuie la găsirea celui mai potrivit echilibru al resorturilor interioare personale și, pe de altă parte, să se implice mai activ în investigarea și cercetarea factorilor implicați în schimbările și dinamica acestui fenomen social.
Am citit că există un număr în creștere al persoanelor care aleg să trăiască singure, deopotrivă femei și bărbați. Societatea viitoare – influențată de o diversitate de fenomene sociale, economice, științifice, medicale (descoperirile geneticii, globalizarea, migrația, apartenența la o anumită credință religioasă, costul financiar al traiului zilnic) – va aduce cu sine o schimbare a socialului, a valorilor și a alegerilor personale, a modurilor în care oamenii vor alege să conviețuiască și să perpetueze specia.
Se simt bine femeile care au carieră solidă, dar, dintr-un motiv sau altul, nu și-au făcut o familie?
A.C.: Nu știu să răspund, decât că… depinde. Este de discutat această alegere într-un context cultural, social și, nu în ultimul rând, într-unul personal. Pot fi femei care să se simtă bine cu alegerea lor, pot simți că sunt valoroase și apreciate pe plan profesional sau personal (de exemplu, sport sau alte activități de timp liber) decât prin prisma realizării unei familii (căsătorie, copii, trai în comun). De la caz la caz, pentru aceste femei, rolul feminin și valorile asociate fie nu mai sunt satisfăcătoare, fie sunt o alegere „de fugă, o soluție să-i zicem „contrafobică la o teamă conștientă sau inconștientă față de acestea.
La fel de bine cum pot fi femei care să își dorească mai mult o familie, și care să pună pe un plan secundar cariera și împlinirea profesională, și care doar astfel se pot simți împlinite și bucuroase. Aceste femei sunt într-un echilibru interior în ceea ce privește poziția clasică, tradițională, a distribuției rolurilor sociale. Mai există și o a treia categorie, destul de des întâlnită astăzi în cabinetul de psihoterapie, care încearcă poziția intermediară: să găsească un echilibru.
Foarte multe dintre femeile din această categorie nu sunt împăcate și caută în permanență să se regăsească într-unul din cele două roluri, punând asupra lor o presiune în principal de către ele însele, dar poate că și restul familiei contribuie. Sfârșesc prin a fi nefericite, neîmplinite, mereu în fuga de a atinge ștacheta performanței (auto)impuse pe unul sau altul dintre versanți, ajungând la suprasolicitare fizică sau nervoasă.
Ce relație mai au ele cu maternitatea? La fel ca mamele lor? Sau încep să pună sub semnul întrebării această alegere, care, până de curând, nu a fost o alegere, ci o decizie de la sine înțeleasă?
A.C.: Rezultatele extraordinare din domeniul geneticii, FIV, apariția anticoncepționalelor și câștigarea drepturilor la educație, la muncă și vot au ridicat extraordinar statutul femeii, percepută până atunci ca inferioară, subjugată și total dependentă de bărbat. Cred că și pentru femeile însele aceste schimbări au trezit numeroase semne de întrebare, ajustări și alegeri personale importante, schimbări și percepții care aș spune că nu sunt încă limpezite, darmite asimilate, interiorizate…
Desigur că, din punct de vedere al maternității, femeile au o poziție superioară față de bărbați (cel puțin pentru moment). Doar ele pot susține o sarcină și pot naște – desigur că este implicit și de la sine înțeles. Acest lucru este important și de neuitat. Rata natalității a scăzut în societățile moderne și a rămas la fel sau a crescut în societățile tradiționale, iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit!
În zilele noastre, există femei (și bărbați, dar evident în număr mult mai redus) care aleg o variantă „modernă a maternității: conceperea artificială a copiilor fără a avea un partener (stabil) sau fără a fi tatăl natural, biologic, al copiilor lor. Există mame care, după ce nasc, își „părăsesc copiii în brațele bunicilor și se întorc la serviciu imediat după naștere, fiind motivate de realizările profesionale, câștigurile financiare (nu iau în discuție abandonul sau cazurile sociale), fără a acorda micuților atenția de care au atata nevoie.
Citește mai multe aici
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2