Potrivit studiului MilkCorona, realizat de Institutul de Agrochimie şi Produse Alimentare de la Valencia, împreună cu Spitalul Clinic Universitar, femeile vaccinate anti-COVID-19 cu serul produs de compania Moderna au cel mai ridicat nivel de anticorpi în laptele matern, după administrarea celor două doze.
Medicii spanioli au comparat și efectul vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca și au ajuns la următoarele concluzii:
serul de la Pfizer a prezentat un nivel aproape la fel de ridicat de anticorpi, iar după două luni, concentraţia a fost similară cu cea creată de Moderna. Pe de cealaltă parte, după administrarea primei doze de vaccin AstraZeneca, nivelul de anticorpi a fost mult mai mic în laptele matern.
„Am văzut că există variaţii între femei în funcţie de vaccin. Nivelul de anticorpi diferă de la un ser la altul şi este interesant că femeile vindecate de Covid-19 prezintă niveluri ridicate după prima doză, mai mult decât cele cu două doze”, a explicat María Carmen Collado, cercetător IATA-CSIC Valencia, potrivit mediafax.ro.
Foto – pixabay.com