Copiii ai căror mame folosesc des telefonul mobil în timpul sarcinii au un risc mai mare de a deveni hiperactivi, potrivit unui studiu recent. Cercetătorii susțin că după rezultatele acestui studiu femeile nu ar trebui să-și închidă telefoanele, ci să ia în calcul și stilul de creștere a copiilor ca potențial factor declanșator.
Studiul fost făcut pe 80.000 de perechi mamă-copil din Danemarca, Spania, Norvegia, Olanda și Coreea. Cercetătorii au descoperit informații semnificative care dovedesc o creștere a riscului de declanșare a problemelor comportamentale la copiii cu vârste între 5 și 7 ani. Mai mult, s-a descoperit că impactul este proporțional cu durata de utilizare a telefonului mobil în timpul sarcinii.
Potrivit studiului, mamele care au declarat că au purtat cel puțin patru convorbiri la telefonul mobil pe zi sau care au vorbit la aceste dispozitive peste o oră pe zi, aveau copii ce manifestau un risc cu 28% mai mare de fi hiperactivi prin comparație cu cei ai căror mame au raportat că au fost angajate în unul sau mai puține apeluri pe zi.
Cercetările au fost realizate pe mai multe perioade de timp, începând încă din 1996. Prima analiză, realizată în Danemarca începând din 1996, a dispus de îndeajuns de multe femei care nu folosiseră niciodată telefoanele mobile în timpul sarcinii pentru a studia această categorie de persoane. Potrivit concluziilor generale, copiii acestor mame au avut cel mai mic risc de a dezvolta probleme comportamentale și emoționale dintre toți cei incluși în studiul.
Laura Birks, cea care a condus acest studiu amplu, susține că nu le sfătuiește pe viitoarele mame să își închidă telefoanele mobile.
”Aș zice ca aceste rezultate să fie interpretate cu precauție și totul să fie făcut cu moderație”, a declarat aceasta într-un interviu acordat sursei citate.
Dr. Robin Hansen, medic pediatru și profesoară la Universitatea Davis din California, care nu a fost implicată în acest studiu este, însă, de părere că nu radiațiile de la telefonul mobil sunt cele care sporesc riscul de apariție a problemelor comportamentale la copii, ci alți factori.
Hansen susține că este normal ca în cazul în care părinții acordă o atenție mai mare telefoanelor mobile în detrimentul copiilor, aceștia din urmă să învațe rapid cum să le atragă atenția după care tânjesc.
”Abia atunci când plângi, arunci cu ceva sau faci mult zgomot părinții tăi își mută atenția de la telefon la tine. Acest lucru încurajează hiperactivitatea, comportamentul de atragere a atenției”, a explicat Hansen.
Citește și: De la ce vârstă lăsăm copiii cu telefonul și tableta. Care sunt riscurile și cum le putem evita
Foto: Hepta
Sursă: Reuters.