Studiu: La nivel global se nasc din ce în ce mai mulți gemeni

Potrivit unui studiu recent publicat în revista Human Reproductions, rata globală a nașterilor de gemeni a crescut după anul 1980 și a ajuns, în doar trei decenii, de la 9.1 – 12 la 1.000 de nașteri. Potrivit detelor analizate de specialiști, peste 1.6 milioane de perechi de gemeni se nasc anual la nivel global, iar acest lucru este îngrijorător deoarece gemenii sunt de multe ori subponderali, prematuri, cu mai multe complicații la naștere și cu un risc mai ridicat de mortalitate comparativ cu ceilalți nou-născuți.

Citește și: Au avut un șoc când, la ecografie, au aflat că vor avea 4 gemeni identici

Creșterea nașterilor de gemeni s-ar explica prin extinderea Reproducerii Umane Asitată Medical (RUAM). Progresele tehnice în reproducerea asistată au făcut posibilă încă câţiva ani o sarcină cu la fel de mare succes prin implantarea unui singur embrion şi îngheţarea celor în exces, informează Agerpres. Potrivit oamenilor de știință, din cei 3,2 milioane de gemeni născuţi în fiecare an, 1,3 milioane vin pe lume în Africa (adică 650.000 de perechi) şi tot atâţia în Asia. Restul, aproximativ 600.000 de copii, se nasc pe alte continente.

Reproducerea umană asistată medical (RUAM) reprezintă ansamblul tehnicilor și practicilor clinice sau biologice ce permit procrearea în afara procesului natural (fără act sexual), prin intervenția și la indicația medicului specialist.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton