Studiu: Copiii de peste 10 ani pot transmite noul coronavirus la fel de rapid ca adulții

Potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii din Coreea de Sud, copiii cu vârste de peste zece ani pot transmite noul coronavirus la fel de mult ca adulţii.

Cercetătorii de la Centrul sud-coreean pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor Infecțioase au monitorizat 59.073 de persoane care au avut contacte cu 5.706 de pacienţi infectați cu noul coronavirus, în perioada 20 ianuarie – 27 martie 2020. În urma studiului, s-a constatat că rata contagierii a fost de 18,6% în familiile în care erau copii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani. În familiile în care erau copii cu vârste de până la nouă ani, rata contagierii a fost de 5,3%. Oamenii de știință atrag atenţia că, în cazul redeschiderii şcolilor, comunităţile se vor confruta cu focare de infecţie la copiii de toate vârstele, potrivit nytimes.com.   

Citește și: Doi copii de la o grădiniță din Iași, infectați cu noul coronavirus

„Lumea are impresia că tinerii nu se vor infecta odată cu redeschiderea școlilor sau că nu se vor infecta la fel ca adulţii. Dar va fi contagiere și în rândul lor. Trebuie să acceptăm acest lucru şi să îl includem în planurile noastre”, a explicatMichael Osterholm, expert în boli infecțioase la Universitatea din Minnesota. 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton