Toate mamele sau viitoarele mame au auzit cel puțin o singură dată, dacă nu în nenumărate rânduri, că fumatul în timpul sarcinii este un obicei extrem de dăunător pentru copilul pe care îl poartă în pântece. Totuși, în continuare sunt foarte multe femei care aleg să nu renunțe la tutun în cele nouă luni de zile și care expun în continuare fătul la pericole. Un studiu recent arată că aceste pericole sunt chiar mai mari decât se credea până acum.
Cercetările au demonstrat că fumatul în timpul sarcinii duce la modificarea chimică a ADN-ului fătului, cu grave efecte grave și de durată asupra copilului.
Studiul a fost efectuat la nivel internațional, pe aproximativ 6.600 de femei din diferite țări ale lumii și este unul dintre cele mai vaste făcute pe această temă.
Cercetarea a apărut în revista American Journal of Human Genetics și arată că modificările chimice ale ADN-ului fetal sunt similare cu cele observate la fumători adulți, dar nu numai. Practic fumatul în timpul sarcinii are efecte mai periculoase pentru copil, decât pentru mamă sau pentru orice alt fumător matur. Noi gene care sunt implicate și au rol esențial în dezvoltarea copilului sunt afectate de tutun.
Citește și: Cât de periculos este fumatul în sarcină: Dr. Mencinicopschi îți spune
„Este vorba despre o expunere la tutun prin sânge, fătul nerespirând fumul de țigară, multe efecte fiind transmise prin placentă”, afirmă Stephanie London, epidemiolog la National Institute for Environmental Health Sciences.
Femeile care au participat la studiu au fost împărțite în mai multe categorii: fumătoare „persistente” în cazul în care fumaseră zilnic pe aproape toată durata sarcinii; cele care fumau ocazional și s-au lăsat de fumat după naștere și nefumătoarele.
Cercetătorii au prelevat eșantioane de sânge din cordonul ombilical după nașterea copilului pentru a analiza ADN-ul micuților și s-a constatat că în cazul mamelor care au fumat permanent ADN-ul suferea modificări chimice majore.
Jumătate din ADN-ul copilului afectat de tutun înseamnă gene implicate în dezvoltarea plămânilor și a sistemului nervos, precum și în cancere sau în defecte la naștere.
Aceste efecte au fost descoperite și la copiii mai mari, copii ale căror mame fumaseră în timpul sarcinii.
Următoarea etapă pentru cercetători va fi, între altele, să înțeleagă mai bine impactul acestor modificări ale ADN-ului și cum ar putea acționa acestea asupra dezvoltării copilului și a bolilor.
Studiul a fost unul vast și a reunit mari echipe de oameni de știință în vederea studierii efectelor alcoolului, greutății mamei și poluării aerului asupra fătului.