Secretul unei mângâieri – află cum să ai relații împlinite!

A mângâia înseamnă a iubi complet. Învățăm, printre primele limbaje, pe cel al atingerii. Copiii și animalele știu acest lucru instinctiv. Rămâne să rafinăm mângâierea și în cuplu, pentru a ne bucura total.

Sexualitate sau senzualitate? De ce nu amândouă? „Plăcerea pe care o simt azi făcând dragoste nu seamănă deloc cu cea pe care o simțeam acum zece ani, mărturisește Florentina, 38 de ani. „Nu orgasmul e prioritatea mea principală. Am ajuns să-mi cunosc corpul, am câștigat încredere în mine. Nu știu dacă se poate vorbi de maturitate sexuală, dar eu simt că am evoluat din acest punct de vedere.

Am dobândit o libertate interioară care mă face să știu câtă nevoie are corpul meu de atingere. Împreună cu partenerul meu, am ajuns la o treaptă superioară sexului tradițional.

De la autoerotism – mai precis capacitatea de a ne excita pe noi înșine prin mângâieri și masturbare – până la plăcerea reciprocă dintr-o întâlnire sexuală, drumul care duce spre voluptate se desenează pe… pielea noastră. În volumul Tratat de mângâieri, apărut la Editura Trei, dr. Gérard Leleu, sexolog și psihoterapeut de cuplu, afirmă că: „Valoarea specifică a mângâierii este prea puțin cunoscută. Se crede că ar fi o pierdere de timp, un obstacol care întârzie penetrarea; în cel mai bun un caz, o folosim în preludii.

cupluPentru orientali, erotismul și spiritualitatea nu sunt lucruri diferite. Rafinamentul senzual este o datorie și se învață din textele sacre. Kama-Sutra trebuia studiată înainte de căsătorie, în același fel ca poezia, muzica, scrisul sau gătitul. Azi, arta mângâierii recâștigă teren datorită conștientizării propriei sexualități și refuzului acelui model cultural, moștenit de la generațiile anterioare, pentru care plăcerea era subordonată procreării.

„Foștilor mei soți nici nu le trecea prin cap că am și alte părți ale corpului care pot fi atinse, dezmierdate, nu doar fesele sau «triunghiul», spre care se năpusteau cu toată forța.

Cred că, la noi, e o chestiune care ține de primitivismul educației sexuale – ca să fiu amabilă! Mă întrebau totdeauna dacă am avut orgasm, dar asta se contabiliza ca o reușită a lor. Dacă nu reușeam să ajung pe culmile plăcerii, considerau că la mine n-a fost ceva în regulă. Am întâlnit pe cineva, cu mult mai tânăr ca mine, care m-a învățat pur și simplu că a face dragoste înseamnă mai mult decât să fii penetrată. Cu el am descoperit că fruntea, spatele, ceafa, părul, picioarele, tălpile sunt tot atâtea centre ale voluptății. Fără acest bărbat, aș fi jurat că sexul nu e decât o «frecare» mecanică a organelor genitale, mărturisește Alexandra, 48 de ani.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din mama și tata
Buton