Se îmbracă prea lent… Rezolvă problema pas cu pas!

Există copii care se îmbracă în ritmul normal și sunt gata la timp, și copii care reușesc să dispere pe toată lumea din casă, întârziind la grădi și la școală și făcându-i și pe ceilalți să întârzie. Îmbrăcatul este un antrenament pe care noi, părinții, îl facem cu copilul de când acesta este mic, iar ritmul va fi imprimat de noi, nu de el.

 

 

  • Copilul mic are nevoie de timp și exercițiu pentru a învăța să se îmbrace corect și suficient de rapid pentru a se încadra în program, dar dacă nu capătă această deprindere până pe la 5 ani, este o problemă. Singura dispensă de vârstă o are legatul șireturilor, care mai poate fi consolidat și după aceea. Pentru cei mici, care se opun uneori manevrelor rapide și cam brutale de îmbrăcare, e foarte utilă distragerea atenției prin folosirea de cântecele cu versuri despre ce face mama în acel moment – „punem pantalonii, acum stângul, acum dreptul și hai sus!
  • Copilul trebuie pus de mic (de la 2 ani) să încerce să închidă-deschidă capsele, fermoarul, ariciul, nasturele, să își pună/ scoată pantalonii, fusta, fesul, să scoată și să pună pantofii etc., astfel încât aceste întârzieri de care ne plângem să nu își facă apariția din cauza lipsei antrenamentului la îmbrăcare.
  • Dacă avem probleme cu hainele care „mă deranjează, stabiliți o regulă ca acele haine să fie purtate cel puțin 10 minute în mod activ, prin casă, înainte de a fi schimbate.
  • Stabiliți un concurs-joc de îmbrăcare – de-a pompierii (cine se îmbracă mai repede din brigadă, la semnalul clopoțelului).
  • Nu uitați să îl puneți să aleagă hainele de cu seară, astfel încât să nu mai fie cazul să caute dimineața cine știe ce, minute întregi.

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Pas cu pas
Buton