Scapă de grija banilor! – 4 metode care ajută

MAD – este ultima modă în materie de nevroze. Psihologii spun că din ce în ce mai mulți pacienți prezintă simptomele epidemiei denumite Money Anxiety Disorder. Un sondaj realizat în octombrie de Asociația Psihologilor American releva că peste 80% din populație resimte ca un puternic factor de stres criza finanaciară. Cum nici la noi criza nu pare să treacă, ba chiar se adâncește de la o lună la alta, să ne inspirăm de la psihologii americani, care ne dau și câteva remedii, ca să scăpăm de MAD-ness.

 

Lasă-te hipnotizat(ă)!

De sute de ani hipnoza s-a dovedit eficientă în tratarea fobiilor și dependențelor și a fost folosită de fumători sau obezi, dar tehnica devine din ce în ce mai populară printre cei afectați de MAD. În general, terapeutul induce clientului starea de relaxare profundă în care îi oferă sugestii care îl pot ajuta să-și schime atitudinea și să abordeze problema diferit. Ce li se spune pacienților care apelează la hipnoză, pentru a se trata de stresul provocat de bani (sau lipsa lor)?: 'Banii sunt energie care vine și pleacă' sau 'Venitul tău nu este egal cu valoarea ta'. Se pare că frazele funcționează…Nu te fac mai bogat, dar te ajută să te raportezi altfel la banii pe care (nu) îi ai.

 

Răsplătește-te!

Ca să reduci din presiunea legată de bani, stabilește-ți un buget maxim de cheltuit zilnic și răsplătește-te cu ceva care-ți place (fără să depășești cu această ocazie bugetul). Provocarea este să găsești ceva care îți face o mare plăcere și pentru care să consumi puțini bani. Că e vorba despre o înghețată sau o vizită la muzeul de artă să vezi una dintre picturile tale preferate nu contează, atât timp cât îți induce o stare de bine, care-ți răsplătește efortul de a te încadra în buget și nu te face să te simți pedepsit(ă) și stresat(ă).

 

Croșetează!

Vei râde, dar confrom cercetătorilor unui institut pentru trup și minte, aparținând de universitatea Harvard, mișcarea repetitivă și concentrarea de care ai nevoie pentru a croșeta sau a lucra cu andrelele induce o stare de relaxare mai profundă decât cea pe care o dobândești după îndelungi antrenamente yoga. În plus, croșetând, scazi riscul de a dezvolta boli precum demența și Alzheimer cu până la 65%.

 

N-o mai lua personal!

În timpul recesiunii din anii '30, stresul provocat de pierderile financiare a îmbrăcat forma rușinii. O variantă mult mai sănătoasă de a privi neplăcerile financiare este de a ne asuma responsabilitatea pentru situația în care ne aflăm, fără a considera asta ca pe un eșec personal. În condițiile în care un sistem întreg se prăbușește, vina nu ne aparține în totalitate, ci într-o foarte mică parte, iar o situație financiară precară nu este un eșec personal, ci o 'eroare de sistem'…

 

Foto: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din psihologie
Buton