Sangerarea in timpul sarcinii poate fi motiv de ingrijorare pentru orice viitoare mama. Cu toate acestea insa, nu toate sangerarile inseamna pierderea sarcinii. Iata care sunt cele mai probabile 7 cauze pentru sangerari in timpul sarcinii.
Sangerarea in timpul sarcinii, mai ales in primul trimestru de sarcina, e mult mai comuna decat iti inchipui.
Potrivit unui studiu, cca 25% dintre femei acuza sangerari in timpul sarcinii, iar 8% dintre acestea acuza chiar sangerari abundente.
Cele mai multe sangerari in timpul sarcinii au loc cu precadere intre saptamanile cinci si opt de sarcina, iar in majoritatea cazurilor acestea nu dureaza mai mult de trei zile.
Dintre femeile care au trait aceasta experienta, doar 12% au pierdut sarcina. Majoritatea femeilor vor avea cel putin o sangerare, iar cateva dintre ele vor avea sangerari pe parcursul sarcinii, fie sub forma de spotting (pete maronii in secretia vaginala), vinisoare de sange in secretia vaginala sau chiar pierdere de sange similara cu menstruatia.
Da, toate sangerarile survenite pe parcursul sarcinii trebuie comunicate medicului, deoarece pot constitui risc de pierdere a sarcinii.
In mod deosebit e necesara o vizita la medicul specialist la maxim 72 de ore de la sangerare, daca grupa ta de sange are RH negativ.
Cele mai probabile cauze pentru sangerarea in timpul sarcinii
Cand ovulul fertilizat se ataseaza de mucoasa uterina, poate avea loc o usoara sangerare. De obicei, aceasta poate dura una-doua zile si apare in preajma zilei in care in mod normal ar fi avut loc menstruatia.
Multe femei, in aceasta situatie, pun sangerarea pe seama menstruatiei, crezand ca e o luna cu flux mai moderat, si nu realizeaza ca sunt de fapt insarcinate.
Desi este cunoscuta popular sub aceasta denumire, nu este in realitate o menstruatie propriu zisa.
Unor femei li se poate intampla ca, in fiecare luna din primul trimestru sa aiba simptome de menstruatie.
Astfel, in timpul cand menstruatia ar trebui in mod normal sa apara, aceste femei au simptome caracteristice, precum dureri de spate, crampe abdominale, senzatie de balonare, presiune, s.a.m.d.
Uneori aceste simptome nu sunt neaparat insotite si de sangerare, dar sangerarea nu este exclusa.
Conform sursei, unele studii au aratat ca cca 30% din sarcini se incheie cu avort spontan. Acest numar poate parea colosal, insa in realitate sunt luate in considerare si avorturile survenite chiar dinainte ca femeia sa stie ca este insarcinata, deci foarte devreme in sarcina.
De obicei, o pierdere a sarcinii atat de devreme e rezultatul unui fetus malformat, pe care organismul femeii il respinge deoarece n-ar putea supravietui complicatiilor.
Odata atins pragul de 14-16 saptamani, sarcina este mult mai sigura decat anterior acestui prag. Acesta e si motivul pentru care multe femei prefera sa astepte inainte de a anunta familia si cunoscutii.
Cele mai comune simptome ale avortului spontan sunt sangerarea (cea mai comuna), crampe, dureri de spate si dureri de stomac.
Adesea, femeile care au trait o astfel de experienta spun ca nu se mai simt insarcinate.
Totodata, simptomele de sarcina dispar: femeia nu se mai simte balonata, nu mai are dureri de sani si nici greturi.
Asadar, daca ai sangerari asociate cu simptomele enumerate mai sus, e probabil sa fi pierdut sarcina.
In caz contrar, daca inca te simti insarcinata, cel mai probabil sangerarea nu este un motiv de ingrijorare si bebe este bine. O ecografie va lamuri problema in mod cert.
Atentie, exista posibilitatea de a pierde sarcina fara sa existe sangerari, in situatia in care corpul nu elimina fetusul.
Semnele de sarcina dispar, insa diagnosticul poate fi pus doar in urma unei ecografii, unde se constata lipsa batailor inimii. In aceasta situatie, cel mai probabil e nevoie de un chiuretaj.
Una din cele mai comune sangerari in timpul sarcinii este sangerarea de dupa raportul sexual.
Aceasta este inofensiva si este generata de vascularizarea mai puternica a colului uterin.
Desi acest tip de sangerare in timpul sarcinii nu este periculos, ar trebui totusi comunicata medicului.
O sarcina ectopica are loc atunci cand ovulul fertilizat se implanteaza in afara uterului, de obicei intr-una din trompe.
Simptomele includ dureri puternice pe o latura a abdomenului sau durere generalizata ce nu te lasa sa te indrepti de spate, senzatie de lesin si/sau greata. Durerea poate disparea brusc daca una din trompe se rupe, insa va reveni in cateva ore, mult mai puternica.
Aceasta este o urgenta medicala. O sarcina extrauterina poate rupe trompa uterina si poate cauza hemoragie interna, poate afecta trompa si poate chiar rezulta in decesul femeii. Asadar, prezentarea de urgenta la medic nu este facultativa.
Sangerarile in timpul sarcinii care nu sunt insotite de dureri pot fi cauzate de o placenta atasata anormal, fenomen numit placenta previa.
Placenta praevia va avea ca rezultat cel putin o sangerare pe parcursul sarcinii, de regula dupa pragul de 20 de saptamani.
Diagnosticul se pune in urma a mai multe ecografii repetate, pentru a fi stabilit cu certitudine.
Pentru a diminua si preveni riscurile asupra bebelusului, poate fi necesara odihna la pat, inducerea nasterii sau cezariana, daca placenta este si ramane pozitionata pe cervix pana la finalul sarcinii.
Fibroamele uterine sunt mase compacte de muschi si tesut fibros, ce pot fi prezente pe interiorul sau exteriorul uterului. Acestea pot pune sau nu probleme pe parcursul sarcinii, depinzand in principal de locatia in sau pe uter si de masura in care cresc odata cu sarcina.
Este ideal ca fibromul sa fie extirpat inainte de sarcina deoarece pot cauza sarcini extrauterine, sangerari abundente si pierderea sarcinii. Cu toate acestea, multe femei cu fibroame pot da nastere fara probleme.
Daca ai mai mult de 20 de saptamani de sarcina, mergi urgent la medic.
Nu folosi tampoane interne daca ai parte de sangerari abundente pe parcursul sarcinii, intotdeauna foloseste absorbante.
Daca sangerarea este una usoara si nu este insotita de dureri, informeaza medicul despre eveniment.
Daca sangerarea e puternica (eventual cu cheaguri de sange), insotita de crampe, dureri de spate si dureri specifice menstruatiei, contacteaza medicul de urgenta.
Incearca totodata sa ramai calma, deoarece sangele pe care il vezi este al tau, nu este cel al bebelusului si exista o sansa ca sarcina sa poata fi mentinuta si sa fie sanatoasa.
Sursa articol: bellybelly.com.au
Imagine: Shutterstock