În România, 26,75% dintre copiii de 8 ani sunt supraponderali, dintre care 11,64% obezi, iar 5,11% sunt subnutriți (Sursa: Raportul National al Copiilor si Tinerilor 2014). Toate aceste probleme au legătură cu alimentaţia copiilor, iar alimentația sănătoasă reprezintă un factor important în prevenția lor.
Asociația SAMAS, împreună cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, Inspectoratul Școlar București și companiile Danone România și Oameni și Companii lansează proiectul de educație nutrițională în grădinițe 'Sănătos de mic – Prevenția începe cu educația'.
Acesta ce își propune să educe și să ajute copiii preșcolari să-și formeze obiceiuri de alimentație sănătoasă prin lecții interactive și cursuri cu toate persoanele care pot influența alegerile copiilor. Așadar, alături de preșcolari, în programul educațional sunt incluși părinții și personalul din grădinițe, pentru a asigura un efort coerent din partea tuturor, în interesul sănătății copiilor.
Sănătos de Mic' are ca obiectiv reducerea prevalenței obezității în rândul copiilor, îmbunătățirea stării de nutriție și sănătate pe termen lung, printr-un program național de educație și dezvoltare de obiceiuri sănătoase pentru întreaga viață.
Dezvoltat pe baza recomandărilor naţionale privind nutriţia corectă la vârsta preşcolară, anume Ghidul de alimentaţie sănătoasă', publicat de Societatea de Nutriţie din România şi adoptat de Ministerul Sănătăţii ca ghid naţional, şi documentele reglementare aplicabile, respectiv Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1955/ 1995 şi Ordinul Ministerului Sănătăţii nr 1563 / 2008, programul include pregătirea unui corp de educatori nutriţionişti, care să transmită aceste cunoştinţe către preşcolari, părinţi şi personalul din grădiniţe, prin cursuri și ateliere de nutriție sănătoasă în grădinițe.
În acest scop a fost elaborat un manual particularizat pe nutriția preșcolarului, conţinând şi elemente de psiho-pedagogie. Părinţii vor beneficia de un ghid cu informaţii simple şi practice, iar copiii de lecţii interactive, piese de teatru, poezii şi ghicitori, dar şi de posibilitatea de a experimenta direct pregătirea şi decorarea unor feluri simple de mâncare.
Obiectivul pe termen lung al echipei este dezvoltarea unui PROGRAM DE EDUCAȚIE SISTEMATICĂ PENTRU NUTRIȚIE ȘI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS, program care să fie preluat în viitor de Ministerul Educației, inclus în programa pentru preşcolari şi generalizat la nivel naţional.
În 2017, 'Sănătos de mic' este un proiect pilot, implementat in 3 grădinițe din București (Gradinița nr.73, nr.203 și Grădinița Căsuța Piticilor), pentru 400 de copii, 600 de părinți, 40 de cadre didactice si administrative, cu o echipă de start' formată din 12 educatori nutriționiști.
Programul cuprinde și o evaluare a meniului zilnic din grădinițe, facută de către un dietetician, sub îndrumarea doamnei prof. dr. Gabriela Radulian, precum și completarea unui chestionar de obiceiuri alimentare ale copilului în familie, completat de către părinți. Chestionarele sunt întocmite și interpretate de specialiști de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului.
„Alfabetizarea nutriţională trebuie să preceadă învăţarea alfabetului. Cariera unui om este importantă, dar să pregătim copiii în primul rând pentru sănătate, care este o condiţie pentru succes şi fericire.
În nutriție nu există mode și trenduri. Nutriția este o știință, deci presupune informarea din surse competente – validate de medicii specialiști, înțelegerea și aplicarea în practică. Situația alarmantă privind obezitatea, bolile metabolice și cele cardiovasculare – rezultat al schimbărilor semnificative în modul de viață modern, arată că această știință trebuie integrată în sistemul de educație. Cu cât mai devreme, în copilărie, cu atât mai bine.' Acad. Prof. Dr. Nicolae Hâncu
'România se află pe o pantă ascendentă în ceea ce privește obezitatea, atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților. Din păcate, canalele de comunicare sunt sufocate de informații pe tema nutriției, foarte multe dintre ele fiind lipsite de orice fundament științific. De aceea rolul echipei de proiect și al specialiștilor implicați în construcția acestui interesant și necesar proiect educațional este de a genera informații corecte și instrumente educaționale care să poată fi folosite ușor, în toate grădinițele. Pe lângă Manualul de Nutriție – pentru specializarea cadrelor medicale ce vor deveni educatori nutriționiști – și Ghidul de Nutriție pentru Părinți, dezvoltate în cadrul acestui proiect, Asociația SAMAS oferă părinților și copiilor accesul la activități practice, prin atelierele de gătit. Mulțumesc tuturor partenerilor din proiect pentru contribuția la sistematizarea recomandărilor nutriționale pentru preșcolari – unitare, validate științific.' Dr. Marina Oțelea, Director Executiv SAMAS
'De mulți ani, compania DANONE și-a asumat misiunea de a susține sănătatea și face acest lucru zi de zi, prin alimentele și băuturile pe care le produce: alimente esențiale, de uz general sau destinate unor nevoi nutriționale specifice, legate de vârstă ori patologii. O componentă importantă a implicării noastre în viața comunității este educația pentru nutriție echilibrată, ca o condiție esențială pentru o bună dezvoltare și menținerea sănătății pe termen lung. Am inițiat acest proiect conștienți fiind că educația este un factor cheie în sănătate și că deprinderile formate în copilărie produc rezultate – sau consecințe – de-a lungul întregii vieți. Copiii sunt viitorul, lor le datorăm, în primul rând, grija și susținerea noastră.' Erika Iordache, lider de proiect, Danone
Proiectul, dezvoltat de către Asociaţia SAMAS, Danone România şi Oameni şi Companii împreună cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului și Inspectoratul Școlar București, beneficiază de susţinere științifică din partea unui comitet de avizare în care sunt reprezentate Societatea de Nutriţie din România, Societatea Naţională a Medicilor de Familie, Societatea Română de Pediatrie, Societatea Română de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică. Proiectul beneficiază și de susținerea partenerilor – Organizaţia Crucea Roşie şi compania Philips România.
Context:
Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numărul persoanelor supraponderale sau obeze s-a dublat din 1980, la nivel global. Excesul ponderal şi obezitatea reprezintă al cincilea factor de risc în mortalitatea la nivel global.
În Europa, obezitatea reprezintă o importantă problema de sănătate publică. 1 din 3 copii cu vârstă între 6 şi 9 ani este supraponderal sau obez şi 60% dintre aceştia vor deveni adulţi supraponderali sau obezi.
Excesul ponderal şi obezitatea sunt implicate în peste 44% dintre problemele cauzate de diabet, de peste 23% dintre cele provocate de bolile ischemice cardiace şi de 7 – 41% dintre problemele cauzate de diverse forme de cancer.
Sursa: http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/05/Analiza-de-situatie-pt-ZEIO-2016.pdf
În România, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/05/Sinteza-bilant-2016.pdf ), în 2015-2016, în populația de copii preșcolari și școlari din România, obezitatea de cauză neendocrină, hipotrofia ponderală și staturală, sechelele de rahitism, anemia prin carența de fier figurează în top 10 probleme de sănătate publica. Obezitatea ocupă locul 2 din top. Toate aceste probleme au legătură cu alimentaţia copiilor, iar alimentația sănătoasă reprezintă un factor important în prevenția lor.
Copiii şi adolescenţii obezi au un risc crescut de probleme articulare, apnee de somn, probleme de integrare socială și psihologice, stimă de sine scăzută. Copilul obez are risc ridicat de a deveni adult obez.
Deşi este rezultatul unui surplus de aport caloric, obezitatea se asociază foarte frecvent cu multiple deficienţe în micronutrienti. În România există date oficiale sporadice privind aportul alimentar la copiii preşcolari şi, deşi au fost elaborate ghiduri nutriţionale, ele nu sunt suficient popularizate şi nu sunt accesibile părinţilor, ca nivel de informaţie şi limbaj. Rezultatul acestei stări de fapt este că în rândul concetăţenilor noștri circulă informaţii din surse neautorizate, care generează confuzie şi adevărate psihoze alimentare, de natură să accentueze dezechilibrele din dietă.