Rugăciuni pentru copiii nebotezați

Venirea pe lume a unui copil este o minune pentru orice părinte.

Pănă la momentul nașterii, femeile pot spune o rugăciune specială pentru a le ajuta să aducă pe lume cu bine un copil sănătos și să aibă puterea să-l îngrijească în mod corespunzător.

Rugăciunea femeii înainte de naștere:

„Marie, Maică Preacurată, ceea ce ai purtat în pantecele tău cel binecuvântat pe Mântuitorul a toată lumea, înconjoară-mă pe mine, păcătoasă, cu dragostea ta de Maică și cu rugăciunea mea la Fiul tău și Dumnezeul nostru, că să-mi binecuvânteze pruncul pe care-l port în pântece și să mă învrednicească să-l aduc la lumină în chip firesc și sănătos, întărindu-mă cu puterea dreptei Sale, întru care bine am nădăjduit. Amin.”

După nașterea copilului, prospetele mămici pot rosti o rugăciune de mulțumire pentru minunea vie primită de la Dumnezeu:

„Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, din adâncul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai dăruit și pe care Ție Ți-l închin, dimpreună cu toata viața mea, întru care ai binevoit. Dăruiește-i, Stăpâne, viața ca să se nască din nou, din apă și din Duh, ca fiu al Tău după har, în Taina Sfântului Botez. Ajută-ma, Iubitorule de oameni, să-l cresc în pace, ca pe un mădular binecuvântat al Bisericii Hristosului Tău. Și întreaga noastră familie păzește-o întru dragostea Ta, dăruindu-i toate cele spre trebuință, dupa marea Ta milă, putere și înțelepciune. Ca noi Ție Îți încredințăm sufletele și trupurile noastre, Ție ne rugăm pentru noi înșine, și unii pentru alții, și numele Tău, de viață făcătorul, în veci îl preamărim: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.”

Rugăciunile pentru copiii nebotezați sunt extrem de importante în primele săptămâni de viață ale nou-născutului. Acestea au menirea de a proteja micuțul până la momentul botezului.

Conform tradiției, în a opta zi după naștere, copilașul trebuie dus la biserică pentru ca numele acestuia să fie rostit de preot și să fie trecut în cartea bisericească. Preotul va citi pruncului, ținut în brațele părinților în fața ușilor bisericii, o rânduială specială, binecuvântându-l și pregătindu-l pentru ceremonialul boezului.

Rugăciunea citită de preot copilului nebotezat încă:

„Doamne Iisuse Hristoase, Care ne-ai dăruit acest copil, rânduieşte precum ştii intrarea lui în rândul celor drept-credincioşi care au fost luminaţi prin Sfântul Botez. Doamne, dăruieşte-i sănătate şi putere acestui prunc, Tu, Care ai fost crescut cu grijă de către Preasfânta Fecioară. Doamne, să nu vină peste noi mânia Ta şi să nu îngădui ca acest copil să moară nebotezat. Să nu sufere acest copil din cauza păcatelor noastre, ci să vadă mila Ta şi dragostea Ta de oameni. Ocroteşte-l, Doamne, şi dăruieşte-i naşterea cea de Sus prin Sfântul Botez, ca să devină fiu al Bisericii Tale. Ţie ne rugăm, Stăpâne, trimite peste el lumina binecuvântării cereşti, că Tu eşti Cel ce asculţi rugăciunile noastre şi Ţie Îţi mulţumim şi Te slăvim în vecii vecilor. Amin.”

După această binecuvântare din partea preotului, părinții trebuie să se roage pentru sănătatea și binele copilului, zi de zi, până la botez. Rugăciunea mamei pentru pruncul nebotezat sună în felul următor:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie pe care le-au săvârşit înaintea Ta. Doamne, povăţuieşte-i la calea cea adevărată a poruncilor Tale şi luminează-le înţelegerea cu lumina lui Hristos, spre mântuirea sufletului şi tămăduirea trupului. Doamne, binecuvântează-i în casă, la şcoală, pe drum şi în tot locul stăpânirii Tale. Doamne, păzeşte-i sub acoperământul Tău cel sfânt de glonte, de sabie, de otravă, de foc, de molimă şi de moartea năprasnică. Doamne, apără-i pe ei de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, de toate necazurile, relele şi nenorocirile. Doamne, tămăduieşte-i de toată boala, curăţeşte-i de toată întinăciunea şi uşurează-le pătimirile sufleteşti. Doamne, dăruieşte-le harul Duhului Tău Sfânt spre viaţă îndelungată, sănătate şi curăţie, întru toată buna credinţă şi dragostea, în pace cu cei de aproape şi cei de departe. Doamne, înmulţeşte-le şi întăreşte-le puterile minţii şi ale trupului, pe care le-au primit în dar de la Tine, binecuvântându-i, dacă va plăcea înaintea Ta, spre viaţă de familie evlavioasă şi naştere de prunci cinstită. Doamne, dăruieşte-mi mie, nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale (numele) binecuvântare părintească pentru copiii mei, care sunt robii Tăi, în vremea cea de acum a dimineţii (zilei, nopţii), pentru numele Tău, pentru că împărăţia Ta este veşnică şi atotputernică. Amin.”

Pentru momentele delicate din viața bebelușului, când micuțul/micuța se îmbolnăvește, există o rugăciune pe care părinții o pot rosti pentru însănătoșirea grabnică a copilașului:

„Te rugăm, Doamne, vindecă durerea acestui copil, robul Tău (numele). Alungă de la el toată boala şi toată neputinţa. Tu, Care eşti doctor al sufletelor şi al trupurilor, arată şi acum puterea milostivirii Tale. Vindecă-l pe el, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile pe care le înalţi înaintea Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Vindecaţi-l pe el, Sfinţilor care aţi primit de la Dumnezeu darul tămăduirii şi aţi vindecat mulţime de bolnavi. O, Doamne Iisuse Hristoase, primeşte puţina noastră rugăciune pentru copilul acesta (numele), stinge-i focul ce l-a cuprins, încetează-i boala, ridică-l din patul durerii, întru slava Numelui Tău. Că Tu eşti Cel care vindeci neputinţele, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înălţăm în vecii vecilor. Amin.”

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton