Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' lansează oferta educațională de vacanță pentru familiile cu copii.
La programele de vacanță pot participa copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani. Programele de vară propuse de Antipa sunt personalizate pe categorii de vârstă, precum: Școala de Vară (activităţi de zoologie teoretică şi aplicată combinată cu tehnici de muzeologie), Corabia Vacanței (program interdisciplinar de zoologie și arte plastice pentru descoperirea morfologiei animalelor), Atelierele de Imaginație Holy Molly (ateliere de creație pentru preșcolari și școlarii mici), Micii Sanitari (ateliere de anatomie umană, igienă și prim-ajutor), Aventura Dezvoltării (module interactive dedicate creativității și rezolvării problemelor, conflictului și colaborării) și Cursuri de Quilling (ateliere dedicate artei rulării hârtiei ).
Programele zilnice au fost planificate astfel încât, dacă sunt alese într-un pachet complet, „să acopere' o zi, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (cu pauză între orele 13.30 – 16.00). Acestea se vor derula între 30 iunie și 5 septembrie atât în sălile de expoziţie, în sălile de ateliere pentru copii, cât şi în grădina Muzeului.
– Atelierele Holy Molly (4-9 ani): 30 iunie – 11 iulie 2014; 25 august – 5 septembrie 2014
– Corabia Vacanței (3-5 ani): 30 iunie – 5 septembrie 2014
– Şcoala de Vară (8-16 ani): 30 iunie – 5 septembrie 2014
– Leganați de Deinotherium (6-12 ani) – o noapte la Muzeul „Antipa'
– Corabia Vacanței (6-12 ani): 30 iunie – 5 septembrie 2014
– Micii Sanitari (8-12 ani): 30 iunie – 11 iulie 2014
– Aventura Dezvoltării (8-12 ani): 21 iulie – 1 august 2014
– Curs de quilling (8-12 ani): 1 – 5 septembrie 2014
Înscrierea participanților se poate face pe adresa de email: florentinap@antipa.ro sau la numărul de telefon 021.305.60.31.