Vine Crăciunul – primul Crăciun în 3! Anul acesta, sărbătorile vor fi mai fericite! Parcă și povestea nașterii lui Iisus, care nu ne impresiona până acum prea tare, capătă alte semnificații, și parcă simțim mai personal, mai profund, legătura cu micuțul nostru, atunci când vedem imaginea Maicii Domnului cu pruncul în brațe. Primul Crăciun cu bebelușul este un motiv de mare fericire în familie. Dar apare și dilema – îi cumpărăm sau nu cadou bebelușului? Și dacă da, ce?
Scepticii spun că oricum copilul nu știe că primește daruri și că acestea nu au semnificație pentru el. Și au dreptate într-o oarecare măsură. Nu are sens să îi cumpărăm jucării de milioane sau hăinuțe de fițe – pe care, oricum, le va purta cel mult 2 luni, la ritmul în care crește. Dar nu putem să lăsăm să treacă primul Crăciun al bebelușului fără un cadou, cât de mic. O jucărie mică este potrivită (vezi ce jucării să cumperi copilului în funcție de vârstă, dar ar fi drăguț să cumpărăm și ceva simbolic, un lucru care să rămână peste ani, ca amintire a primului său Crăciun și pe care să-l păstreze în colecția lui și peste ani. O păturică, o mică icoană, o brățară din aur, o casetuță din argint, un chit cu ajutorul căruia să poți face mulaje după mânuțele și piciorușele celui mic, pe care să le transformi apoi în ramă foto. Primul cadou de Crăciun poate fi inclusiv unul practic – poți deschide un cont pentru cel mic, în care familia și prietenii să depună, fiecare după puteri, niște bani, în loc să aleagă copilului al 101-lea muțunache din pluș, pe care oricum nu i-l vei da, de teama acarienilor și a riscului de moarte subită.
Care va fi reacția bebelușului
Nu te aștepta ca un copil mic să priceapă ce se întâmplă în jurul lui. Este posibil să nu se bucure, ba, dimpotrivă, să fie mai agitat decât de obicei, pentru că zilele de Crăciun înseamnă o perturbare a programului său zilnic. Rutina bebelușului este deranjată, ceea ce îl face mai iritabil. Dacă vei avea grijă să nu-i dai prea tare peste cap programul și vei reduce numărul de musafiri la rude și prieteni foarte apropiați, bebe va fi foarte fericit. Va urmări fascinat luminițe, în primul rând. Dacă are 2-3 luni, va distinge bine și culorile care îl înconjoară (uite cum vede bebelușul în primele luni) și va urmări mișcările din jurul lui. Va fi fascinat și de muzică și de zgomote. Ar fi bine să dezactivezi soneria totuși, pentru a evita ca grupurile de colindători să-l tulbure somnul și să-l ferești, pe cât posibil, de zgomotele puternice – pocnitori, zgomotul de lovituri de bici etc
foto Shutterstock