Prietenii imaginari

„Ilina! Stii ca am un flatiol?, striga iesindu-mi in cale Diana, fiica prietenei mele. „Serios? Arata-mi-l si mie!, spun eu, foarte interesata. „E acasa, cu Buni. Ma asteapta, sa ne jucam impleuna. Ne jucam foalte flumos – cu Lego-ul, cu papusile, ne jucam chial si la calculatol.

Asta-i prea de tot. Ripostez: „Nu cred ca va lasa Tati sa puneti mana pe calculator. „Ba daaa, raspunde Diana, fara sa clipeasca. Nu vreau s-o necajesc prea tare pe Diana; doar n-am uitat de cei mai buni prieteni din copilaria mea, Gung si Gong, care locuiau in… scaunul verde.

In dupa-amiezele in care nu ieseam din casa, sunam la soneria lor – o adancitura din placajul de pe fundul scaunului. Ei ieseau in prag si stateam de vorba. Culmea este ca nu am nici o amintire vizuala a acelor prieteni imaginari, pentru ca nici macar eu nu i-am vazut pe Gung si Gong; erau doar interlocutorii ideali.

Nu mai stiu cum au disparut din viata mea – cred ca au ramas pe loc cand ne-am mutat; aveam vreo sase ani pe atunci. Parintii mei aflasera de existenta lui Gung si Gong, dar s-au ferit sa intervina in vreun fel. Li s-a parut firesc ca un copil singur sa simta nevoia unor companioni – chiar si inchipuiti – si au vazut aici semnul unei imaginatii bogate.

Firesc si nefiresc
La urma urmei, atunci cand copilul alinta o papusa ca pe un bebelus sau cand manevreaza masinute cu o incantare ce depaseste orice betie a vitezei, nu este vorba oare despre imaginatie?

Nu stiu ca vreo mama sa se nelinisteasca pentru ca odrasla ii vorbeste ursuletului de plus. Nu vad de ce ar fi acceptabil ca un baietel sa tina aratatorul intins si sa tipe „Poc! poc! esti mort! si nefiresc sa dialogheze cu fiinte inchipuite.

Justificarea
Sotii D. au fost descumpaniti cand au vazut ca fiica lor de 4 ani isi folosea prietenii imaginari pentru a-i invinui de toate nazbatiile ei. „Maria, cine a imprastiat zahar pe tot covorul?, intrebau ei scosi din fire. „Taticu ala micu, raspundea ea, senina, aratand fotografia tatalui de pe birou.

Sau: „Maria, cine ti-a dat voie sa zmangalesti cartile? „Taticu ala micu, venea, prompt, raspunsul care detensiona atmosfera. Maria si-a dat repede seama de uriasul succes repurtat de formula „Taticu ala micu, incat punea in aplicare tot ce-i trecea prin minte, stiind ca va fi oricum iertata.

Psiholog Loredana Gavrilita Banica:
„Un copil care trateaza jucariile ca si cum ar fi insufletite, care vorbeste singur cand se joaca sau inainte de a adormi nu este ceva neobisnuit. Prietenul inchipuit al copilului este semnul unei imaginatii dezvoltate care trebuie sa se exprime, dar nu numai.

De cele mai multe ori, prietenul imaginar apare exact atunci cand copilul are nevoie de el – copilul se simte singur sau chiar neglijat si de aceea isi creeaza un prieten care sa-i fie aproape, un prieten numai al lui, care sa-l asculte si sa-l inteleaga. Poate ca in familie a venit un fratior mai mic care atrage toata atentia mamei, parintii nu-i acorda suficienta atentie sau poate copilul este prea timid si nu stie cum sa-si faca prieteni.

Parintii nu trebuie sa-l ignore pe prietenul imaginar al copilului lor; si mai putin de dorit este sa-i faca observatie micutului sau chiar sa-i interzica conversatiile nevinovate cu amicul sau nevazut. Acest lucru nu va face decat sa-l frustreze pe copil si nicidecum sa-l «vindece». Pe masura ce copilul creste, prietenul imaginar este inlocuit cu prieteni reali.

Exista si cazuri in care prietenii imaginari exista pana la varste mature, ca o «supapa» pentru singuratate sau lipsa de intelegere a celorlalti, fara a fi insa un impediment in calea unei vieti absolut normale. Dar daca prezenta prietenilor imaginari se asociaza cu tulburari de comportament precum cosmaruri, agresivitate, retragere in sine sau prelungire a incapacitatii de a stabili relatii cu cei din jur este cazul sa va ingrijorati si sa consultati un specialist – medic sau psiholog.

Este de preferat ca parintii:
– sa nu-l contrazica cu brutalitate pe copil – („prietenul cu care zici tu ca vorbesti nici macar nu exista'), si nici sa il considere „ciudat';
– sa trateze copilul cu blandete si intelegere, sa-i vorbeasca si sa-l asculte mai mult;
– sa incerce sa-l orienteze spre activitati in care isi poate exprima imaginatia – desen, muzica etc.;
– sa-i creeze situatii in care sa se poata imprieteni cu alti copii.

Text: Irina Dimiu, Foto: Shutterstock.