Când s-a apropiat, Sara Matthews a văzut sertarul cu tacâmuri deschis şi pe Charlie ţinând în mâna dreaptă un cuţit de pâine, cu lama îndreptată spre încheietura mâinii stângi.
Când a citit bileţelul scris de fiica ei, Sara a simţit că îi îngheaţă sângele în vene. Charlie lăsase instrucţiuni clare: fetiţa voia ca banii ei de buzunar să ajungă la verişoara sa, rochia ei preferată să fie păstrată foarte bine, şi, cel mai important, voia să-şi ceară scuze.
Era un bilet de adio – găsit de învăţătoarea lui Charlie.
”Când am citit, am simţit cum mi se rupe inima”, îşi aminteşte Sara. ”Era scrisul fetiţei mele, dar cuvintele m-au şocat. Era atât de mică pentru a trece printr-o perioadă atât de întunecată… Pur şi simplu am simţit că lumea se opreşte în loc.”
Acesta a fost doar unul dintr-o serie de incidente sfâşietoare care au început pe când Charlie avea 7 ani.
”E greu de crezut că un copil de 7 ani e capabil de gânduri sinucigaşe”, spune Sara, ”dar am vazut-o cu ochii mei în bucătărie, cu lama cuţitului îndreptată spre încheietura mâinii. Am strigat-o, dar nu mi-a răspuns. Am strigat-o din nou şi am întrebat-o ce face… Se uita în gol, parcă era în transă. Apoi a clipit (parcă a revenit cu picioarele pe pământ) şi s-a uitat la mine. Lacrimile îi curgeau şiroaie… Cuţitul a căzut pe podea. Aş fi făcut orice ca să-i iau durerea ce nu-i dădea pace. Era atât de pierdută, dezorietată, vulnerabilă… Eram îngrozită: bietul meu copil era atât de nefericit şi eu nu ştiam ce să fac pentru a-l ajuta…”
Încercând să pară calmă, Sara a condus-o pe Charlie în grădină. S-au aşezat fără să scoată o vorbă în leagăn, Sara mângâind-o uşor pe cap pe fetiţă. Charlie a suspinat şi i-a povestit mamei sale că a auzit voci care îi spuneau că e un copil rău şi că ar fi mai bine dacă ar muri.
”Am încercat să nu plâng şi am asigurat-o că am iubit-o întotdeauna şi că totul va fi bine”, adaugă Sara.
Nimeni nu şi-a dat seama de depresia prin care trece fetiţa înainte ca ea să fie diagnosticată cu sindromul Asperger, la vârsta de 8 ani.
Mama ei povesteşte: ”Încă de mică, a fost foarte curioasă şi inteligentă. A vorbit şi a învăţat literele, cifrele, culorile mult mai devreme decât alţi copii. Când a mai crescut, voia ca totul în jurul ei să fie curat şi ordonat. În primii ani a fost un copil vesel, mereu cu zâmbetul pe buze, însă după ce a împlinit 6 ani totul s-a schimbat. Venea de la şcoală şi spunea că ceilalţi copii nu o plac. Încet-încet, a devenit din ce în ce mai retrasă. A început să-mi spună că se urăşte, apoi că vrea să moară. Pur şi simplu nu înţelegeam cum, la 6 ani, poate să simtă aşa ceva. A fost întotdeauna un copil fericit, am fost întotdeauna o familie fericită. A fost mereu foarte exigentă cu ea însăşi. Dacă nu reuşea să-şi facă temele, se bătea singură, se lovea şi se strangula.”
În astfel de situaţii, Sara îi ţinea fetiţei mâinile până reuşea să se calmeze.
După întâmplarea cu cuţitul, părinţii au dus-o pe Charlie la un control medical. Medicii au diagnosticat-o cu sindromul Asperger, o formă de autism, care afectează comunicarea şi interacţiunea. Această tulburare a dus la anxietate extremă şi depresie. I-au fost prescrise antidepresive şi terapie, iar după patru ani, Charlie a reuşit să-şi înţeleagă şi să-şi accepte boala, iar asta i-a dat curaj. Acum participă la diferite concursuri, face voluntariat, şi-a recăpătat pofta de viaţă şi încrederea în sine.
Sursa: Daily Mirror, mirror.co.uk
Poate ţi se pare prea mic ca să fie în depresie, dar mulţi copii trec prin stări depresive, fără ca părinţii să realizeze. Îţi dai seama că ceva e în neregulă cu juniorul tău, dar nu te gândeşti că ar putea suferi de depresie. Iată câteva semne pe care să NU le ignori: plânge mai des pare mai tot timpul trist, nu mai mănâncă bine, sau, dimpotrivă mânăncă exagerat şi în special dulce, are probleme cu somnul – suferă de insomnie, visează urât sau doarme agitat. Copilul care suferă de depresie poate părea răsfăţat pentru că este veşnic nemulţumit şi irascibil şi nu se bucură de lucruri pe care altădată le aprecia.
La copiii mici, manifestările care îţi indică faptul că e în depresie sunt în principal fizice – nu mai ia în greutate, în principal din cauza faptului că nu mai mănâncă bine, poate avea dureri abdominale, vărsături, poate trece prin episoade de enurezis sau encoprezis, are modificări subite de dispoziție – e nemulţumit, plânge, face crize de nervi sau distruge jucăriile și devine agresiv cu alţi copii.
La juniori, simptomele depresive se împletesc cu cele caracteristice anxietăţii şi se observă cel mai bine în chestiuni legate de şcoală – scade performanţa copilului, puterea de concentrare, nivelul de atenţie, apar problemele legate de colegi. Copilul se retrage în sine, se simte neînţeles şi poate avea şi unele manifestări somatice – dureri de cap, de burtă – reale, dar fără cauze fiziologice.
Dacă stările proaste durează mai bine de o săptămână-două, e semn că trebuie să iei rapid măsuri. Mergi la un psiholog – apelează la consilierul de la grădiniţă sau de la școală, dacă nu îţi permiţi consultaţii private. Netratată, problema se adânceşte, iar în unele cazuri, depresia se soldează cu tentative de suicid. Chiar dacă nereuşite, acestea marchează adolescentul pe termen lung, generând reacţii în lanţ – comentariile cunoscuţilor, reproşurile familei – ce apasă toate mai mult asupra celui aflat în depresie.