Povestea bărbatului care are 150 de copii în intreaga lume

Un bărbat din Statele Unite ale Americii a reușit să șocheze întreaga lume prin numărul impresioant de copii pe care îi are. Joe Donor, de 49 de ani, este din Vermont, SUA și este cel mai mare donator de spermă din lume. Joe are 150 de copii, în întreaga lume, iar acum, în pandemie, a mai făcut şase.

Joe Donor se află în prezent în Londra şi s-a oferit să ajute femeile care vor să devină mame în pandemie.
De la debutul pandemiei de coronavirus a contribuit la procrearea a şase copii.

„Urmează să mă întâlnesc cu cinci femei săptămâna viitoare şi în urma întâlnirii voi afla dacă anul viitor numărul copiilor mei creşte sau nu”, a declarat bărbatul pentru mirror.co.uk, extrem de mândru de realizările sale.

În vara acestui an, Joe Doner s-a dus în Argentina pentru a dona spermă, dar a fost blocat acolo din cauza pandemiei. După două luni, când s-a reîntors în Marea Britanie, Joe şi-a propus să lase gravide 10 femei în acest an pentru a ajunge la 160 de copii.

Poate părea surprinzător, dar Joe a devenit celebru în rândul femeilor prin intermediul recomandărilor de pe rețelele de socializare.

Donor își ia foarte în serios rolul și consideră că misiunea lui în această viață este să lase însărcinate cât mai multe femei.

„Am început să-mi donez materialul genetic în 2008 și mi-am propus să fac 10 copii pe an. Noul coronavirus nu m-a oprit din misiunea mea. Sunt mai ocupat ca niciodată. Îmi doresc să donez spermă până la sfârșitul vieții”, a mai explicat americanul.

Joe Doner nu acceptă bani pentru serviciile lui, dar când vine vorba de daruri, nu le refuză.

Sursa foto – Facebook


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton