Personalitatea – ce ne face unici', volumul scris de Maria del Sol Fortea Sevilla, este cel mai nou număr din colecția Descoperă Psihologia'. O poți achiziționa numai de pe colecții.libertatea.ro sau de la chioșcurile de difuzare a presei!
Această colecție de 40 de volume include toate marile teme ale psihologiei într-un proiect editorial inovator, prezentându-le riguros și informativ, dar și pe înțelesul tuturor.
Libertatea își propune să reflecte în acest mod imensa diversitate a acestei discipline, dar și să aducă mai aproape de publicul larg cele mai importante domenii de cercetare din prezent.
Poți cumpăra volumele dorite de pe colecții.libertatea.ro sau odată la două săptămâni, în fiecare zi de vineri, de la chioșcurile de difuzare a presei.
Personalitatea – ce ne face unici' – Maria del Sol Fortea Sevilla
Maria del Sol Fortea Sevilla este profesor la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria, în zona de cunoștințe de Psihologie Evolutivă și Educație, dar și unul dintre cei mai apreciați autori din domeniul psihologiei.
Are o vastă experiență ca formatoare de profesioniști din educația specială la nivel național și internațional, precum și publicații științifice în reviste de cercetare. Profesionist în psihologia copilului specializat în diagnosticul clinic al tulburărilor din spectrul autist, conduce Centrul de Psihologie Copilului FOR.TE.A.
Cartea Personalitatea – ce ne face unici' își propune să investigheze diferitele aspecte ale psihologiei personalității, încercând să ofere răspunsuri la întrebări precum „La ce ne referim când vorbim despre personalitate?' sau Ne naștem cu personalitate sau este construită?', printre altele.
Include principalele teorii și concepte explicate în detaliu, resurse precum tabele și casetele care însoțesc lectura. pentru a îmbogăți explicațiile, precum și cele mai relevante studii și experimente în psihologie.
Cât de importantă este, de fapt, personalitatea în evoluția umană?
Personalitatea reprezintă totalitatea valorilor, trăirilor, scopurilor și efectelor pe care le cauzează atât fizicul, cât și intelectul. Specialiștii studiază modul în care experiența personală poate influența evoluția omului, atât ca individ, cât și ca societate.
Curentul existențialist, care are ca principal obiect de interes personalitatea, a apărut încă din Antichitate, Aristotel fiind unii dintre cei care s-au aplecat asupra acestui subiect.
De-a lungul timpului, de la naștere și până la moarte, omul trece prin mai multe etape ale dezvoltării personalității:
Bazele personalității sunt puse încă de dinainte de naștere. Fătul reușește să studieze lumea înconjurătoare chiar din uter, iar după venirea pe lume începe deja să acumuleze informații care îi vor forma ulterior personalitatea.