Izolarea la domiciliu impusă în contextul pandemiei de coronavirus este resimțită mai acut de copii, cărora le este mai greu să înțeleagă de ce, dintr-o dată, nu mai pot face lucrurile pe care le făceau înainte.
Prof. Dr. Olga Siminonescu a explicat care sunt transformările prin care cei mici trec în această perioadă și cât de frustrantă este izolarea pentru ei.
„Copiii care se află în izolare resimt un stres emotional mult mai puternic comparativ cu adulţii, adulţii dezvoltă mecanisme adapative, mecanisme de copying foarte cunoscute. Adultul este capabil să parcurgă unele căi deja preformate în lupta cu situaţii neobişnuite, pe care copiii nu le au”, a spus dr. Olga Simionescu, potrivit Mediafax.
Medicul a mai spus că acum copilului îi lipsesc prietenii lui de joacă, de vârsta lui, dar şi activităţile constante cu care era obişnuit înainte, iar din acest motiv, cei mici au senzaţia că şi-au pierdut locul de muncă.
„Copiii înţeleg că nu se mai duc la şcoală, care este locul lor de muncă, este serviciul lor, este locul unde trebuie să ajungă la oră fixă, unde trebuie să răspundă la întrebări, să-şi facă temă. Să dezvolte ierarhii, să lege temeinic raporturi care le conferă o dezvoltare armonioasă psiho – emoţională. Situaţia poate fi considerată de copii ca pe un eşec personal”, a explicat dr. Simionescu.
Pe de cealaltă parte, lecţiile online sunt captivante, dar percepţia copiilor poate fi diferită.
„În mintea unui copil un device este adesea un partener de joacă, încă de când era mic, şi acum nu mai este asimilat cu joaca sau cu distracţia. Jocul, elementul fundamental în dezvoltare este absent, şi asta poate să aibă inclusiv să pună rezultate negative în dezvoltarea lor cognitivă în viitor”, a mai adăugat medicul.
sursa foto – 123rf.com