(P) Criteriile de bază în alegerea paturilor pentru copii

Unul dintre cele mai importante criterii atunci când este vorba despre paturile pentru copii îl reprezintă siguranța. Acest lucru e valabil mai ales atunci când e vorba de un bebeluș, dar și pentru când el va crește. La orice vârstă, copiii au nevoie de un pat sigur, dar în care să se simtă confortabil ca să aibă un somn odihnitor.

Ofertele de pe piață sunt pe cât de diversificate pe atât de tentante, pornind de la forme, materiale sau culori, până la cele mai inovatoare metode de a-i feri pe cei mici de accidentări. Paleta extrem de variată de oferte vine, însă, și cu un mare dezavantaj. Nu știi exact ce pat este perfect pentru puiul tău. De aceea, îți venim în ajutor și îți prezentăm câteva reguli de siguranță de care să ții cont.

Alege patul în funcție de vârsta copilului  

Patul trebuie cumpărat în funcție de vârsta și greutatea celui mic din prezent, dar și ținând cont de ritmul său de dezvoltare. În acest sens, trebuie să ai în vedere specificațiile pe care le găsești pe fiecare produs în parte. Ține cont că ritmul de dezvoltare al fiecărui copil e diferit și te poți aștepta că a crescut mai rapid decât ți-ai imaginat. Având în vedere evoluția sa, nu ezita să alegi un pat suficient de încăpător și pentru viitor.

Alege un pat din materiale de calitate

Există mai multe criterii de care trebuie să ții cont atunci când achiziționezi paturi pentru copii, însă, unul din cele mai importante îl reprezintă materialele din care acestea sunt confecționate. Un pat confecționat din PAL melaminat sau MDF va fi mai ieftin decât unul din lemn masiv, dar, nu are aceeași rezistență și durabilitate în timp. Este bine să ai în vedere și faptul că un copil va fi tentat să sară sau să țopăie în pătuț atunci când mai crește și se joacă acolo în timpul zilei.

Atenție la barele de protecție 

Cel mai important aspect în ce privește siguranța patului de bebeluși îl reprezintă felul în care sunt concepute și dispuse barele de protecție laterale. Asigură-te că ele sunt dispuse pe toată lungimea patului, astfel încât să-l ferească de accidentări în timp ce doarme. În plus, ele nu trebuie să aibă margini ascuțite și e recomandat să fie confecționate din lemn, preferabil acoperit cu material textil. Poți opta pentru varianta de bare cu margini ajustabile, care se pliază și, astfel, se pot depozita dacă nu sunt folosite. Verifică, în acest caz, și ca sistemul de blocare să nu poată fi manevrat de către cel mic. Patul trebuie să fie un loc unde cel mic să se poată juca în siguranță în timpul zilei, nu doar unul care să-i asigure somnul liniștit din timpul nopții. 

Atenție! Nu uita de vopseaua care acoperă barele. Aceasta trebuie să fie, obligatoriu, nontoxică, așa cum prevăd standardele în vigoare. 

Nu uita de calitatea saltelei

Calitatea somnului și odihna corespunzătoare depind de calitatea saltelei. De aceea trebuie să te asiguri că patul e suficient de rezistent pentru a suporta greutatea saltelei împreună cu a celui mic. De obicei, saltelele au aceste detalii legate de limita de greutate în descrierea de produs. Verifică atent calitatea saltelei, mai ales dacă e achiziționată „la pachet' cu patul. Ambele obiecte trebuie să fie produse conform standardelor U.E., iar saltelele pentru copii să aibă specificații clare privind rezistența și densitatea materialelor din care sunt confecționate. În plus, ele trebuie să aibă un sistem de aerisire corespunzător, dar și să fie suficient de ferme pentru a asigura o poziție corespunzătoare a coloanei vertebrale în timpul somnului.

Saltelele recomandate pentru cei mici sunt cele antialergice, din materiale care nu produc iritații, cele mai bune în acest sens fiind aloe vera, bambusul sau latexul. 

Trebuie să ai în vedere faptul că faci o investiție pe termen lung atunci când alegi patul pentru copilul tău. Un pat bun trebuie să asigure nu doar confortul, ci, mai ales, siguranța celui mic. Indiferent de vârsta acestuia.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Diverse
Buton