Maternitatea este un moment frumos și important în viața oricărei femei, însă ca totul să meargă cât mai bine este necesar ca mămica să aibă la dispoziție aparatele și accesoriile care să o ajute să-i ofere bebelușului toată grija necesară și tot confortul. De la biberoane și pompă de sân până la set de băiță sau masă de înfășat, află ce cadouri îi poți dărui unei mămici pentru a-i face viața cât mai frumoasă și mai ușoară.
Este un accesoriu important încă din primele zile de viață ale bebelușului, fiindcă este posibil ca în acea perioadă mămica să se confrunte cu înfundarea canalelor care secretă lapte. De asemenea, pompa ajută și la golirea sânilor între perioadele de hrănire a celui mic sau în momentul în care se oprește alăptarea și o perioadă încă se secretă lapte. Utilă și pentru colectarea laptelui atunci când mama este nevoită să petreacă timp departe de bebeluș, pompa de sân este un produs necesar și binevenit pentru orice părinte. Poți cumpăra o pompă manuală sau una electrică, fiecare dintre ele având anumite avantaje: cea clasică, manuală, este ușor de folosit, discretă și ieftină, însă cea electrică poate fi reglată la mai multe niveluri și poate fi mai eficientă în colectarea laptelui.
Bebelușii sunt în general destul de sensibili, iar orice părinte grijuliu va dori să le monitorizeze sănătatea cât mai eficient. O idee bună în acest sens este să arunci un ochi la oferta de termometre de copii: sunt aparate eficiente și în același timp au un aspect vesel și colorat, care îi va încânta pe cei mici. Spre deosebire de termometrele clasice, pe care probabil ți le mai aduci aminte din copilărie, termometrul modern este capabil să măsoare foarte rapid temperatura la o simplă atingere a urechii sau a frunții, astfel încât bebelușul să nu mai fie nevoit să îl țină la subraț.
Poți cumpăra și un termometru special pentru baie – deși multe mamici obișnuiesc să încerce apa cu mâna, este mai bine ca aparatul să afișeze gradele și astfel părinții să știe dacă băița este gata sau mai trebuie adăugată apă rece.
Indiferent de modul în care mămica hrănește bebelușul, un biberon este necesar în ceea ce privește alimentația celui mic. Poți alege un set de biberoane anticolici Philips Avent, care vor contribui la confortul celui mic, sau poți cumpăra setul Chicco Natural Feeling, ce conține toate accesoriile de care bebe are nevoie pentru o hrănire cât mai apropiată de cea naturală. Pentru ca părinții să se poată asigura că biberoanele sunt mereu curate și că lăpticul este servit la o temperatură perfectă, le poți face cadou și un aparat de sterilizat și unul de încălzit.
Imediat ce bebe vine de la spital, încep pentru părinți și ritualurile de schimbare și băiță – de cele mai multe ori privite ca adevărate provocări și probe de îndemânare. O măsuță de înfășare se poate dovedi o soluție excelentă pentru un somn liniștit și profund. Aceasta a fost gândită de specialiștii în pediatrie, astfel încât să recreeze senzația trăită de bebe în burta mamei, făcându-l să se simtă în siguranță, să doarmă mai bine și să nu își rănească fața cu mânuțele. De exemplu, la Altex găsești masa de înfășare Summer Infant Cute Clouds, pentru bebelușii între 0 – 3 luni, care a adunat numeroase distincții atât de la mămici, cât și de la forumuri avizate de specialiști. Poți, de asemenea, să cumperi o cădiță cu masă de înfășat – oferă confort și siguranță și este excelentă în special pentru primele luni de viață ale celui mic. Alege o cadă cu salteluță moale și detașabilă și verifică să fie cât mai compactă și mai ușor de depozitat. Nu uita să te asiguri că e vorba despre o cădiță ergonomică, care să aibă și inserții antialunecare.
Profită de faptul că începutul de primăvară vine cu promoții la produsele pentru copii și bebeluși, iar gama este una variată, care îți va permite să cumperi cele mai frumoase și utile cadouri. Pe altex.ro găsești și în acest sezon produse de calitate la super oferte, așa că vei avea cu siguranță de unde alege.