Au trecut 37 de săptămâni de sarcină. Micuțul tău trebuie să apară din clipă-n clipă, iar nivelul tău de entuziasm depășește limitele. După o lungă așteptare, esti gata să îți ții bebelușul în brațe pentru prima dată, să îi simți bătăile inimii la pieptul tău și să citești în ochii lui mari toate aventurile care vă așteaptă.
Te-ai gândit mult la momentul acesta și vrei ca totul să fie ca la carte. Ai pregătit deja pătuțul bebelușului, e plin de jucării și ai hăinuțe în toate culorile. Iar când vine vorba de lucrurile de care vei avea nevoie la spital în ziua cea mare, poți sta liniștită, bagajul e deja făcut. Ai pus în geantă lucruri pentru tine și pentru bebelușul tău, dar nu ai uitat nici de actele necesare internării.
Sore ne-a recunoscut că s-a gândit cu mare atenție la ce nu trebuie să lipsească din bagaj: „Eram atât de emoționată și de entuziasmată, încât nu știam exact ce voi folosi la spital, după naștere. Dar am tras aer în piept, am ascultat de vorbele medicului care mi-a urmărit toată sarcina am și apoi ușor-ușor am făcut și bagajul. Știu că a fost cu câteva zile înainte, să fiu sigură că nu uit nimic din cauza grabei sau a vreunei surprize neașteptate din partea lui Erin, și bine am făcut! În ziua cu pricina, am plecat val-vârtej din casă și nu știam cum să ajung mai repede la spital. Eram atât de emoționată și de entuziasmată și de curioasă … În final, totul a fost perfect, la fel ca și Erin a mea.'
Dacă vrei să te asiguri că vei avea tot ce îți trebuie la spital, iată o listă cu lucrurile care ar trebui să se regăsească în bagaj:
Pentru mămică:
Pentru bebeluș:
Acte necesare internării:
Momentul în care o gravidă își pregătește bagajul pentru maternitate este unul emoționant și plin de entuziasm. Însă, este important ca acest entuziasm să nu te influențeze și să nu exagerezi cu împachetatul. Dar cum totul este pregătit, ești gata pentru ziua cea mare. Ești gata să îți schimbi viața radical și să înveți din nou despre toate minunile acestei lumi prin ochii bebelușului tău, care îți vor arăta că lucrurile nu stau așa cum credeai. Ești gata ca puiul tău să fie centrul Universului și să îi dedici lui toată atenția și grija. Ești gata să descoperi cum în inima copilului tău stau ascunse taine despre care nu ai auzit vreodată. Cu alte cuvinte, ești gata să devii mămică!