O mamă care a fost la un pas să-și piardă copilul vrea ca toți părinții să știe ce este înecul secundar

Darcy McQueeney, mama unui băiețel de trei ani și jumătate, a trecut prin clipe de coșmar, în momentul în care copilul ei rămas fără cunoștință, la mai bine de șase ore după un accident la piscină.

Femeia a fost de-a dreptul șocată și a decis să împărtășească experiența ei teribilă și cu alți părinți, pentru ca aceștia să nu treacă prin ce a trecut ea.

Copilul de trei ani a sărit în piscină fără colac sau vestă, dar a fost scos din apă în mai puțin de treizeci de secunde. În momentul în care a fost scos, micuțul era conștient, dar tușea și a dat afară mai multă apă. Speriată la culme, mama l-a supravegheat și în orele următoare.

Darcy a observat că după cină, deși copilul mâncase, tușea în continuare și abia își putea ține ochii deschiși. Imediat a decis să meargă cu el la urgență. Pe drumul spre spital, micuțul nu a mai răspuns la întrebările mamei și a rămas fără cunoștință.

'Medicii care l-au examinat la urgență au spus că este foarte norocos că este în viață. Nu doar pentru că nu se înecase inițial, dar și pentru că a fost la un pas de a suferi ceea ce se cheamă înec secundar', a scris mama pe pagina ei de Facebook, împărtășind astfel experiența ei cu alți părinți.

'Îmi doresc ca oamenii să știe că, atunci când merg la piscină, nici măcar o secundă nu trebuie să-și piardă copilul din ochi. Noi cu toții știm că nu trebui să-i lăsăm nesupravegheați și că ar fi bine ca piscinele să fie prevăzute cu garduri de protecție pentru copii. Ceea ce mulți dintre părinți nu știu este că, atunci când astfel de accidente teribile se întâmplă, copiii sunt în pericol chiar și după ce au fost scoși din apă într-o stare bună. Când copilul meu a rămas fără cunoștință și monitoarele la care era conectat au luat razna, mi-am pierdut mințile de-a dreptul. Nu voi uita niciodată momentele de panică extremă în în care am fost când m-am uitat la fața lui dulce și am realizat că l-aș putea pierde. Vreau ca toată lumea să fie conștientă de faptul că deși cineva poate părea ok după un accident în apă, este posibil să nu fie așa', a mai spus Darcy.

Please take a good look at this photo. This is my 3.5 year old laying unresponsive in a hospital bed less than six hours…

Posted by Darcy McQueeney on Saturday, August 15, 2015

În ciuda faptului că băiețelul femeii era supravegheat de doi adulți, accidentul s-a întâmplat. Și, deși a fost scos din apă imediat, în nici 30 de secunde, el a suferit complicații.

Înecul secundar, așa cum este numită complicația pe care a suferit-o micuțul, apare atunci când apa ajunge la plămâni. Simptomele, care includ oboseală accentuată și tuse, pot să nu apară decât la ore bune după accident.

Specialiștii îi sfătuiesc pe părinți ca, în cazul în care observă orice fel de simptome respiratorii la copii, după ce aceștia au avut un accident, să meargă de urgență la medic.

Înecul secundar provoacă o complicație ce poartă numele de edem pulmonar. Apa intră în plămâni. Asta poate cauza tuse, dar și mai grav este dacă lichidul ajunge în alveolele pulmonare și împiedică respirația. Așa se explică oboseala accentuată, pentru că creierul nu este suficient oxigenat.

Apa sărată este cu atât mai periculoasă în cazul înecului secundar. O cantitate de sare ajunsă în țesutul plămânilor grăbește apariția edemului pulomar.

Sursă: hotmomsclub.com
Text: Alina Serea


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton