Abby, o fetiță simpatică foc în vârstă de patru ani, care a fost diagnosticată cu leucemie, a ajuns vedetă printre internauți, după ce s-a 'căsătorit' cu asistentul ei preferat.
Micuța Abby este internată în Centrul Medical Albany din New York și i-a mărturisit mamei ei că îl îndrăgește foarte tare pe Matt, asistentul medical care o îngrijește, și așteaptă cu nerăbdare să-l vadă de fiecare dată.
Mai mult, fetița i-a spus foarte seriosă mamei ei că își dorește să se mărite cu Matt.
Tânărul a aflat și a fost emoționat de sentimentele micuței. Acesta a împărtășit emoțiile sale cu prietenii lui virtuali.
'Mica mea pacientă m-a cerut în căsătorie. N-am ezitat să spun 'DA' și am primit o îmbrățișare imensă', a scris Matt pe Facebook.
…a-boo with Matt
Posted by Amazing Abby on Thursday, July 9, 2015
'Nunta' a fost pusă imediat la cale și fericitul eveniment s-a desfășurat la doar 24 de ore după ce Abby și-a exprimat dorința. Fetița a avut parte de tot ce și-a dorit: buchet, voal, muzică, petale de trandafiri și chiar un inel demn de o prințesă.
Ceremonia la care au asistat părinții fetei și personalul medical din spital a fost filmată, iar înregistrarea a fost postată pe rețelele de socializare, unde a devenit virală. Peste 23 de milioane de oameni au vizionat clipul și au fost impresionați de cazul micuței Abby.
So today I got to help make a 4 year old leukemia patient’s „wedding” to her favorite nurse Matt Hickling happen at the Melodies Center for Childhood Cancers at AMC. Thanks to Scott Wright and the team at the Enchanted Garden for donating your time and amazing flowers and to everyone at AMC that helped pull this together in less than 24 hours. You people are amazing. THIS is why we go into nursing.
Posted by Lori Ciafardoni on Thursday, July 16, 2015