O femeie din Minnesota, SUA, a născut gemeni la cinci zile distanță. Heather Perry trebuia să nască în luna mai, dar travaliul s-a declanșat mai devreme și la scurt timp a adus pe lume o fetiță. Părinții și doctorii așteptau și nașterea celui de-al doilea bebeluș, dar acesta nu a vrut să iasă atunci din pânctecul mamei. Medicii au realizat atunci că proaspăta mămică va trebui să mai aștepte o vreme până când cel de-al doilea copil va fi pregătit să se nască. Cinci zile mai târziu, așteptarea părinților a luat sfârșit și frățiorul fetiței a venit și el pe lume.
„Dr. Dangerfield mi-a spus că al doilea bebeluș nu o să iasă prea curând și mi-a spus că tot ce putem să facem e să așteptăm. Și-a încrucișat brațele și am zis ok, vom aștepta. Și am tot așteptat…”, a spus Heather, mama gemenilor, potrivit presei internaționale.
Tatăl copiilor, Chris Perry, spune că a căutat pe internet cazuri asemnătoare de gemeni născuți în zile diferite și a descoperit că recordul pentru cea mai lungă perioadă de timp la nașterea gemenilor este de 87 de zile.
Ambii copii au mai stat în incubatoare, deoarece cântăreau puțin sub un kilogram fiecare.
Foto – 123rf.com