O femeie din Timișoara s-a aruncat de pe un bloc de 10 etaje cu cei doi copii ai ei

Tragedie în Timișoara. O femeie a sărit de pe un bloc de 10 etaje împreună cu cei doi copii ai ei marți, 3 mai.

Femeia, în vârstă de 33 de ani a murit pe loc. Echipajele SMURD ajunse la fața locului au găsit copiii, unul în vârstă de 3 ani, altul de 6 ani, în stare extrem de gravă și în ciuda eforturilor de a-i resuscita, medicii nu le-au mai putut salva viețile.

În urma apelului primit pe S.N.U.A.U. 112 din data de 03.05.2022, ora 09:46, am fost solicitați să intervenim pentru acordarea primului ajutor la 3 victime inconștiente.

La locul evenimentului s-au deplasat forțe si mijloace din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Timișoara, cu 4 echipaje SMURD.

Citește și – Brașov: Un băiețel de 3 ani, abuzat sexual de propria mamă timp luni la rând. Tatăl obișnuia să filmeze scenele

La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 3 victime căzute de la înălțime (bloc 10 etaje, nu se cunoaște nivelul de la care au căzut), 1 adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani și 1 copil (băiat, aproximativ 3 ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viața și 1 copil (fată, aproximativ 6 ani) care prezintă semne vitale, căruia i se acordă primul ajutor medical – au transmis reprezentanții ISU Timis, notează opiniatimișoarei.ro.

Locatarii blocului spun că femeia nu locuia în zonă. Autoritățile au deschis o anchetă în aceest caz pentru a stabili circumstanțele tragediei.

Potrivit primelor informații, mama femeii a spus că aceasta plecase de acasă de dimineață, cu mașina fratelui ei, să-i ducă pe cei mici la grădiniță. Blocul de pe care a sărit se află în apropierea domiciliului unde locuiau. Aceasta a lăsat mașina parcată pe o trecere de pietoni, iar poliția a găsit în automobil câteva haine ale copiilor, un suc și portofelul femeii.

Se pare că femeia a reușit să intre cu copiii în blocul de pe care s-a aruncat după ce a mințit o bătrână locatară care se afla acolo să-i deschidă ușa spunând că și-a uitat cartela de la interfon în casă.

Lângă trupul neînsuflețit al băiețelului a fost găsită o jucărie pe care micuțul o avea cu el.

Femeia era divorțată, însă pe 19 aprilie depusese actele pentru a se recăsători cu fostul soț, notează spynews.ro.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton