O femeie de 51 de ani din Statele Unite ale Americii a decis să își ajute fiica infertilă să aducă pe lume un copil. Julie Loving a fost mama surogat pentru propria ei fiică, Brenna Lockdown (29 de ani), născând la începutul lunii noiembrie o fetiță care îi este de acum nepoțică. Brenna s-a confruntat de-a lungul timpului cu probleme de fertilitate și, deși a încercat numeroase tratatmente in vitro, nu a putut rămâne însărcinată. Așa că femeia și soțul ei, Aaron, au decis să se gândească la o mamă surogat. Mama Brennei s-a oferit să își ajute fiica și așa a ajuns să nască propria sa nepoată.
„Fiica mea mă credea nebună, dar am insistat”, a marturisit Julie Loving la începutul sarcinii, ea dorindu-și foarte tare să devină bunică.
Brenna s-a declarat extrem de mândră de mama sa și este bucuroasă că sarcina mamei sale a decurs normal.
„Totul s-a întâmplat rapid. Am avut multe emoții în timp ce o vedeam pe mama cum trece prin toată această experiență și toate sacrificiile pe care le face pentru ca eu să devin mamă. S-a descurcat de minune. A fost o zi foarte emoționantă și cu multe lacrimi, dar au existat și câteva momente îngrozitoare. Medicii au fost grozavi și s-au descurcat de minune”, a povestit Brenna despre întreaga experiență, potrivit sheknows.com
Brenna, care locuiește la 15 minute distanță de părinții ei, a fost alături de mama ei pe toată durata sarcinii și este hotărâtă să-și ducă zilnic fiica în vizită la bunica ei.
Sursa foto – Facebook