O femeie a devenit bunică la 34 de ani: „Am fost uimită, nu mă așteptam!”

Rosie Morant, o femeie de 34 de ani, din Edinburgh, Marea Britanie, a devenit bunică anul trecut, când fiica ei, Morgan (19 ani), a adus pe lume un copil. Rosie știa că va fi o bunică tânără, făcând primul copil pe când avea doar 16 ani, dar nu se aștepta ca un astfel de lucru să se întâmple atât de repede.

Am fost șocată (n.r. – când s-a născut nepoțelul) și nu știam cum să mi se adreseze băiatul, pentru că nu mă simt confortabil cu apelativul de ‘bunică. Am avut sentimente contradictorii când am devenit bunică, nu m-am gândit că mi se va întâmpla la o vârstă atât de fragedă', a spus Rosie, potrivit presei internaționale.

Rosie Morant este, în prezent, și mama a unui băiețel de 10 ani și a aflat că a rămas gravidă la vârsta de 15 ani.

Citește și: La 23 de ani este cea mai tanara bunica din lume

Relația în care eram atunci era nesănătoasă. M-am despărțit de el (n.r. – tatăl copilului) înainte de a afla că sunt însărcinată. Am decis să păstrez copilul și să am grijă de el singură', a adăugat femeia.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri
Buton